Pedagogia. Stiintele pedagogice. Stiintele educatiei

    Colecția "Concepte fundamentale în pedagogie" propune o abordare sintetică a celor mai importante probleme ale educației, ale instruirii, ale proiectării curriculare a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ.     Scopul general urmărește evidențierea statutului epistemologic al pedagogiei, de știința socio-umană specializată în studiul educației pe baza unor concepte pedagogice fundamentale, definite și analizate în cadrul teoriilor generale ale domeniului:  • teoria generală a educației (fundamentele pedagogiei)  • teoria generală a instruirii (didactica generală)  • teoria generală a curriculumului (proiectarea curriculară a educației)     Volumul 1: "Pedagogia. Științele pedagogice. Științele educației", care deschide colecția, va aborda problema concentrată în titlu și va analiza relația logică și epistemologică dintre pedagogie și științele pedagogice sau științele educației, esențială în procesul de clarificare a statului pedagogiei. Volumul e structurat pe 4 capitole:  1) Statutul epistemologic al pedagogiei  2) Evoluția istorică a pedagogiei  3) Pedagogia din perspectiva paradigmei curriculumului  4) Sistemul științelor pedagogice/științelor educației.      Fragment din volum:       „Trecerea de la pedagogie la științele pedagogice sau la științele educației are loc în cadrul unui proces evolutiv, influențat de paradigmele afirmate istoric. Pedagogia modernă, promovată în secolele XIX-XX, apare ca disciplina unitară (în calitate de pedagogie generală), care include fundamentele pedagogiei (și teoria dimensiunilor educației) și didactica generală (teoria instruirii). Pedagogia modernă, afirmată în prima jumătate a secolului XX, dezvoltă mai multe ramuri ale pedagogiei generale, construite aplicativ (pedagogia preșcolară, pedagogia învățământului primar, pedagogia universitară, pedagogia adulților etc.), dar și interdisciplinar, în funcție de orientarea paradigmei psihologice (pedagogia psihologică, psihologia pedagogică/educației, psihopedagogia specială, pedagogia diferențială etc.) sau/și a paradigmei sociologice (pedagogia socială, sociologia pedagogică/educației, pedagogia muncii/profesiilor; pedagogia industrială/agrară etc., pedagogia familiei etc.).     Pedagogia postmodernă, lansată în societatea postmodernă în cea de-a doua jumătate a secolului XX, extinde cercetările inter-disciplinare realizate din perspectiva psihologică și sociologică, dar și filozofică (etică, axiologică, epistemologică, estetică etc.), econornică, politică, managerială, statistică, biologică, cibernetică, informatică etc. Are ca rezultat apariția de noi „stăințe ale educației" sau chiar de „mini-științe autonome”, care nu sunt decât aplicații la educație ale „științelor donatoare" - psihologia, sociologia, antropologia, economia, managementul etc.     Aceste „științe" sau „mini-științe ale educației" întrețin „un sectarism penibil", în cadrul căruia educația dispare ca obiect de cercetare specific pedagogiei. Confuzia apare și în mediul academic, unde „facultățile propun sub titlul sforăitor de științele educației un fel de ghiveci universitar, care juxtapune psihanaliză, medicina, psihologia, sociologia, antropologia socială, statisticile, laboratoarele audiovizuale etc, pentru a ajunge la un limbaj confuz, fără o unitate reală; cu rare excepții, autori pseudoștiințifici vorbesc despre orice în afară de educație, singura rațiune care ar fi putut ordona totuși această aglomerație de discipline disparate" (B. Jolibert, 1983, apud Cezar Bârzea, 1995, p. 138)."