Tel Ilan a fost întemeiat de coloniști cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate și creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări.
Imperceptibile poate, dar neliniștitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulțumit de prezența unui student arab pe care fiica lui îl găzduiește, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi își face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriță Ghili Steiner își așteaptă în zadar în stația de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat și să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soția lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuși soțului mâncare pe masă.
În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de față, drumurile și destinele personajelor se întâlnesc, întrețesând o narațiune de complexitate românescă. Amos Oz aduce la lumină dramele și speranțele unei umanități în ale cărei trăsături ne recunoaștem fiecare chipul.
