Viata e usoara, nu-ti face griji

    Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Felix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mama, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.     Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­bera toate certitudinile.     Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?        După ce a profesat ca psiho­log timp de șase ani, Agnes Martin‑Lugând s‑a dedicat scrisului, publicându‑și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012.        Fragment din roman:       “După ce mi-am pus un tricou scurt fără mâneci și niște indispensabili în loc de pijama, m-am așezat pe patul lui Edward. Am rămas în această poziție o jumătate de oră înainte să îmi pun un pulover pe mine și să mă apropii de ușa închisă. Mi-am rezemat fruntea de lemn, apoi m-am îndepărtat rozându-mi unghiile. Am reluat operațiunea de mai multe ori până să mă hotărăsc să o deschid și să înaintez pe culoar. O ultimă oprire în fața camerei lui Declan. O ultimă ocazie să fac drumul înapoi. Apoi am împins încetișor ușa. Edward stătea pe fotoliu și nu-și slăbea fiul din ochi. M-a observat. I-am făcut semn să nu se miște și să tacă. Am mers către patul lui Declan. O bucurie tainică m-a cuprins când l-am văzut; dormea dus, strângând la piept eșarfa mamei lui. Nimic nu m-a împiedicat să îmi trec mâna prin părul lui și să-l sărut pe frunte; voiam să fac asta. Inima mi-a crescut. Sărutul meu l-a gâdilat fără să-l trezească. După aceea, m-am așezat pe jos, lângă fotoliul lui Edward, cu picioarele strânse și bărbia pe genunchi. Am făcut ca el, am veghea acest copil. În durerea pierderii lui Abby, el reprezenta viața. După câteva minute, mi-am rezemat capul de piciorul lui Edward. Din când în când, mâna lui se plimbă prin părul meu. Am pierdut noțiunea timpului.     După o jumătate de oră poate, Edward m-a îndepărtat de el cu delicatețe, s-a ridicat și m-a ajutat și pe mine să mă ridic apucându-mă de mână. M-a scos din cameră fiulul său și m-a condus până în cea în care mă aștepta patul lui. S-a oprit în pragul încăperii, ținându-mă încă de mână.     - Încearcă să dormi un pic, mi-a spus.     - Și tu?     - O să mă întind pe canapea.     Înainte să-mi dea drumul la mână, s-a apropiat și m-a sărutat lung pe tâmplă. Apoi a coborât pe scară. Am închis ușa și m-am băgat sub plapumă. Am adormit învăluită în cearșafurile și parfumul lui."