Munceşte, roagă-te lui Dumnezeu şi fă economii! (pag.192)
În peregrinările mele printre mari clasici , am ajuns de astă dată la titlul Casa Buddenbrook, al scriitorului german Thomas Mann ( 1875 Lȕbeck, Gemania – 1955 Zȕrich, Elveţia ) .
Unul care, alături de realismul cu inserţii psihologice, mi-a adus prilejul unei lecturi valoroase, relaxante, reuşind să desfăşoare personaje şi evenimente într-o formulă nicăieri obositoare sau plicticoase.
Conceput la vârsta de doar 22 de ani cu intenţia de a fi o povestire şi finalizat patru ani mai târziu ( 1900 ), romanul Casa Budennbrook dezvăluie dintr-o dată un scriitor măreţ şi o poveste minunată, care avea să devină o carte de referinţă pentru generaţiile viitoare.
Scriitorul german care debutase în 1989 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann, cunoscut şi pentru titluri ca: Muntele vrăjit sau Iosif şi fraţii săi, câştigă rapid simpatia publicului şi aprecierile criticilor, iar în anul 1929 acestea iau forma prestigiosului premiu Nobel.
Casa Budennbrook este povestea unei familii, dar şi a unei lumi, surprinsă în mişcarea firească a existenţei umane, în contextul sec.19.
Un interval temporal amplu ( aprox.40 ani ) ne permite generos “găzduirea” în impunătoarea reşedinţă, pentru a cunoaşte bunici, copii, nepoţi care se succed în generaţii – închizând povestea măreţiei şi deopotrivă, declinul.
Rădăcinile sale pornesc de prin anii 1680, include privilegii precum titul de Consul Regal al Ţărilor de Jos, furnizori ai armatei prusace, recunoaştere şi apreciere – nu fără multiple şi susţinute eforturi.
Lȕbeck, Germania, 1835.
În impozanta reşedinţă Buddenbrook din strada Mengstrasse, deasupra căreia stă săpat în caractere arhaice versetul “Dominus providevit” ( Domnul să ne aibă în pază) se pregăteşte o reuniune dintre cele obişnuite ale familiei, în zilele de joi, la fiecare două săptămâni.
Bătrânul consul Johann Buddenbrook, în vârstă de şaptezeci de ani, împreună cu soţia Antoinette, cu fiul Johann jr ( sau Jean ) şi nora Elisabeth îşi aşteaptă oaspeţii – rude şi câţiva prieteni apropiaţi. Mai sunt prezenţi şi nepoţii Thomas, Christian, Antoine ( Tony ), ca şi Klothilde, ciudăţica rudă îndepărtată, crescută în casă.
Obicei deja stabil, se servesc mese bogate, se discuta mult, se rostesc vorbe mari sau doar se sporovăieşte răutăcios.
Cunoaştem decoruri şi ierarhii, caractere şi orgolii, credinţe şi năzuinţe.
Nimic nu-i scapă minuţiosului autor german şi, cu ajutorul lui, nici nouă, care poate altfel nu am sesiza atât de bine fisurile ascunse ale acestei lumi aparent doar solidă şi trainică.
Istoria familiei este consemnată conştiincios în scris de unii membri, pe măsură ce întâlnesc evenimente fericite – ca naşterile copiilor – sau mai puţin plăcute – ca boli sau decese.
Dar, în afară de asta, amprenta familiei este mai degrabă săpată în şanţurile minţii.
Pentru trăinicia şi binele general al Casei, se înfrânează şi domesticesc pasiuni ori interese ale individului. Greşelile sunt iertate şi ele, dar niciodată acelea care se opun radical şi zgomotos. ( cum este cazul lui Gothold).
După decesul lui Jean, fiul Thomas urmează conştiincios drumul prestabilit, devenind cap al familiei.
La mormântul tatălui, diferenţele dintre fraţi sunt cu atât mai evidente, ca şi prăpastia tot mai mare căscată de timp şi destinul uman.
Ciudatelul Christian devine un adult şi mai bizar, la fel şi Clara, mezina.
Căsătorit cu Gerda, colega de pension a lui Tony, Thomas va consemna noi evenimente fericite şi mai puţin plăcute în istoricul Casei Buddenbrook…
NOTĂ: 9,5 / 10
Alte recenzii de la Thomas Mann:
Nu am citit cartea. Multumesc pentru recomandare 🙂