Recenzie „12 povestiri călătoare” de Gabriel Garcia Marquez

de | ian. 4, 2018 | Beletristică, Dragoste, Literatura Universală, Memorii, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Gabriel Garcia Marquez este un reprezentant de vază al literaturii hispanice, iar lucrările sale sunt introduse în aproape toate liste de must-read-uri (englezism necesar pentru înțelegerea arealului). Cine dintre noi nu a auzit de astfel de romane ale sale, precum „Dragostea în vremea holerei” sau „Povestea târfelor mele triste”. Fiecare lucrare a sa poartă caracterul unor cronici pseudobiografice, în care viața, morala, verticalitatea sunt interpretabile și măsurabile. Nimic din lacrimogenul spaniol nu se regăsește în paginile acestui autor, dimpotrivă fiecare poveste are un conținut ascuțit fin pe tăișul realității.

Am decis să fac cunoștință cu acel compendiu de proză scurtă cu titlul inspirat „12 povestiri călătoare”, pe care le-am savurat la turație maximă. Când spun asta mă refer la intensitatea emoțiilor pe care pana lui scriitoricească le trezește în papilele mele livrești. Istoria din spatele acestei culegeri este una cu atât mai interesantă, cu cât este aruncată pe lungimea unei vieți întregi, autorul scriind aceste istorii la diferite etape temporale ale destinului său, pe unele uitându-le, iar pe altele regăsindu-le în cele mai neașteptate momente. Despre tehnica scrierilor scurte, însăși Marquez scria: „O povestire poate fi categorisită într-un singur fel: fie se leagă sau nu se leagă. Motivul este la fel de simplu, și anume că o povestire nu are început sau sfârșit, ci ea pur și simplu este”. În cazul prezentului volum această axiomă este valabilă pe deplin, deoarece personajele și istoriile se împletesc în anturajul unei comunități bizare de pe continentul sud-american.

Istoriile sunt cu amprente personalizate, având cele mai diverse personaje, de la un fost președinte care se ascunde de ura statului său până la o dădacă severă, care își consumă frustrările cu o jumătate de sticlă de vin, la miezul nopții. Cert este că toate scrierile sunt fulminante, însă scrise cu mult calm, cu pornirile pedante ale unui scriitor care pune detaliile la loc de cinste. Fiecare dintre cele douăsprezece epistole au un mesaj moralist ascuns în comportamentul eroilor, iar acest lucru este minunat, mai ales dacă încercați să aflați tertipurile și ascuțimea peniței lui Marquez.

Columbianul Marquez pune sare pe rana imoralității sau pudicului uman, reliefând acele stări umane obișnuite, care de cele mai multe ori scapă din vizorul vectorului moralist. De sub mâna sa nu scapă nici femei de ușoară aspirație, nici bărbați frustrați de realizări epuizate. Fiecare istorie este o cronologie tristă a spiritului, care se conservă în cochilia confortului, aducând după sine renunțarea și abstinența, toate la pachet cu nefericirea. Această emoție este vie, abundă paginile cărții sale, învățându-ne să acceptăm cromatica tristeții ca pe una dintre cele mai bogate și inspirate emoții, pe care omenirea le- cunoscut.

Recomand acest volum pentru cadența ritmică a imaginilor și pentru sensibilitatea specială cu care autorul radiografiază existența umană. Plăcerea acestei lecturi a fost accentuată și datorită fierbințelei sudice, care transcende din fiecare pagină a volumului.

Puncte forte:

  • Peisaje minunate
  • Personaje complexe și destine aproape de sufletul cititorilor
  • Tactici scriitoricești de intrigă și conversie morală
  • Voluptatea scrierii

Să aveți un an minunat și multe lecturi frumoase!

Titlu: 12 POVESTIRI CĂLĂTOARE
Autor: Gabriel Garcia Marquez
An apariție : 2008
Editura: RAO
Nr. Pagini: 160
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3179

Alte recenzii de la Gabriel Garcia Marquez:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 11 luni, 2 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments