Recenzie „Despre dragoste şi alţi demoni” de Gabriel Garcia Marquez

de | iul. 20, 2022 | Beletristică, Recenzii cărți

Se spune că Gabriel Garcia Marquez este părintele realismului magic câştigându-şi faima pentru cartea “Un veac de singurătate”, însă nu despre aceasta vreau să vă vorbesc acum, ci despre singura carte citită de la el, “Despre dragoste şi alţi demoni”.

Dar, până să ne înmuiem puţin picioarele în carte, oare ce este realismul magic? Marquez ne pictează viziunea lui, arătându-ne realitatea din jurul nostru aşa cum este ea, căreia îi presară datini, obiceiuri, superstiţii, credinţe populare şi religioase despre lumea nevăzută în care, poate, nu toţi credem. Toate acestea au fost ascutate şi învăţate cu mare interes, de mic copil de la bunica lui, iniţiatoarea în lumea magică. Vrem sau nu să recunoaştem, cu toţii suntem vrăjiţi de magie, de minuni, de lucruri pe care nu ni le putem explica, ne bucurăm de cele pozitive iar cele negative ne sperie pentru că nu ştim cum să reacţionăm şi le respingem. Cam aşa şi în carte.

Despre dragoste şi alţi demoni” este o carte despre iubire, mai exact, despre cum ne transformăm toţi în nişte demoni când lipseşte. Scris la persoana I, Marquez ne poartă direct în mijlocul acţiunii, pe străzile prăfuite, într-un port unde are loc o licitaţie de sclavi. Acolo, o cunoaştem pe Sierva Maria, fiica unui marchiz speriat de viaţă şi a unei fiice de vătaf, iniţiată în artele seducţiei, care l-a ademenit până când îl “asaltă” şi îi dăruise un copil. Nu era nici vorbă de iubire între ei, s-au căsătorit din datorie iar când fetiţa s-a născut, viaţa a venit peste ei ca un bolovan şi le cerea să îşi părăsească lumile imaginare în care trăiau însă ei au rămas neclintiţi. S-au dezis de responsabilităţile de părinţi creând o prăpastie între copilă şi ei iar sarcina creşterii Siervei Maria a revenit sclavilor de pe plantaţie, ei fiind şi cei care îi dăruiau blândeţe şi căldură.

Sierva Maria se comporta cu părinţii irational, sălbatic, needucat, simţind respingerea lor şi până la urmă normal pentru vârsta ei şi pentru un copil, iar când a fost muşcată de un câine turbat, un şuvoi de supertiţii si frici s-a pornit culminând cu credinţele şi practicile religioase de exorcizare. Toţi au pus în seama posedării de către un demon a reacţiilor fetiţei de frică, de necunoscut, dar de fapt demonii erau chiar propriile lor frici, ale părinţilor, doctorilor, preoţilor de ce se putea întâmpla.

Marquez ne poartă în cele mai adânci cotloane ale sufletului nostru, explorând cele mai profunde trăiri, sentimente, care nu ţin cont de gradul de acceptabilitate în societate, de morală, de rang, statut, de potrivirea socială dintre bărbaţii şi femeile care se îndrăgostesc. Ne arată fix caracterul vieţii, sălbatică, iraţională, de necontrolat care, în faţa respingerii doar creşte în intensitate, unicul remediu fiind să te opreşti, să stai, să asculţi, să încerci să înţelegi, adica să iubeşti.

Titlu: DESPRE DRAGOSTE ŞI ALŢI DEMONI
Autor: Gabriel Garcia Marquez
An apariție : 2014
Editura: RAO
Nr. Pagini: 158
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 17042

Alte recenzii de la Gabriel Garcia Marquez:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Luiza Roşca a fost redactor Booknation.ro și a scris 2 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Luiza Roşca aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments