Se spune că Gabriel Garcia Marquez este părintele realismului magic câştigându-şi faima pentru cartea “Un veac de singurătate”, însă nu despre aceasta vreau să vă vorbesc acum, ci despre singura carte citită de la el, “Despre dragoste şi alţi demoni”.
Dar, până să ne înmuiem puţin picioarele în carte, oare ce este realismul magic? Marquez ne pictează viziunea lui, arătându-ne realitatea din jurul nostru aşa cum este ea, căreia îi presară datini, obiceiuri, superstiţii, credinţe populare şi religioase despre lumea nevăzută în care, poate, nu toţi credem. Toate acestea au fost ascutate şi învăţate cu mare interes, de mic copil de la bunica lui, iniţiatoarea în lumea magică. Vrem sau nu să recunoaştem, cu toţii suntem vrăjiţi de magie, de minuni, de lucruri pe care nu ni le putem explica, ne bucurăm de cele pozitive iar cele negative ne sperie pentru că nu ştim cum să reacţionăm şi le respingem. Cam aşa şi în carte.
“Despre dragoste şi alţi demoni” este o carte despre iubire, mai exact, despre cum ne transformăm toţi în nişte demoni când lipseşte. Scris la persoana I, Marquez ne poartă direct în mijlocul acţiunii, pe străzile prăfuite, într-un port unde are loc o licitaţie de sclavi. Acolo, o cunoaştem pe Sierva Maria, fiica unui marchiz speriat de viaţă şi a unei fiice de vătaf, iniţiată în artele seducţiei, care l-a ademenit până când îl “asaltă” şi îi dăruise un copil. Nu era nici vorbă de iubire între ei, s-au căsătorit din datorie iar când fetiţa s-a născut, viaţa a venit peste ei ca un bolovan şi le cerea să îşi părăsească lumile imaginare în care trăiau însă ei au rămas neclintiţi. S-au dezis de responsabilităţile de părinţi creând o prăpastie între copilă şi ei iar sarcina creşterii Siervei Maria a revenit sclavilor de pe plantaţie, ei fiind şi cei care îi dăruiau blândeţe şi căldură.
Sierva Maria se comporta cu părinţii irational, sălbatic, needucat, simţind respingerea lor şi până la urmă normal pentru vârsta ei şi pentru un copil, iar când a fost muşcată de un câine turbat, un şuvoi de supertiţii si frici s-a pornit culminând cu credinţele şi practicile religioase de exorcizare. Toţi au pus în seama posedării de către un demon a reacţiilor fetiţei de frică, de necunoscut, dar de fapt demonii erau chiar propriile lor frici, ale părinţilor, doctorilor, preoţilor de ce se putea întâmpla.
Marquez ne poartă în cele mai adânci cotloane ale sufletului nostru, explorând cele mai profunde trăiri, sentimente, care nu ţin cont de gradul de acceptabilitate în societate, de morală, de rang, statut, de potrivirea socială dintre bărbaţii şi femeile care se îndrăgostesc. Ne arată fix caracterul vieţii, sălbatică, iraţională, de necontrolat care, în faţa respingerii doar creşte în intensitate, unicul remediu fiind să te opreşti, să stai, să asculţi, să încerci să înţelegi, adica să iubeşti.
Alte recenzii de la Gabriel Garcia Marquez:
