Recenzie „Abhorsen” (Vechiul Regat #3) de Garth Nix

de | feb. 14, 2016 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți

Abhorsen, al treilea volum al seriei Vechiul Regat semnat Garth Nix vine să ne aducă noi lămuriri şi întorsături de situaţie acţiunii malefice întreprinse în volumul Lirael.

Tot mai mulţi morţi sunt aduşi înapoi din Tărâmul Morţii, iar planul diabolic al lui Hedge pare tot mai aproape de finalizare. Regele Touchstone şi regina Sabriel sunt prinşi într-o ambuscadă în Ancelstierre din care nu se ştie dacă vor scăpa cu viaţă.

Nicholas Sayre, slăbit pe zi ce trece tot mai mult nu renunţă la planul său de a duce emisferele în Ancelstierre, emisfere prin care, crede el, va crea o rezervă nelimitată de energie electrică.

Adevărul i se relevă în momentul în care o întâlneşte pe Lirael care încearcă să- i explice că Vechiul Regat nu se aseamănă deloc cu Ancelstierre. Acesta este şi momentul în care ni se concretizează faptul că Nick este doar un pion sau omul aflat la locul nepotrivit în locul nepotrivit. În ciuda dorinţei arzătoare atât a lui Lirael cât şi a lui Nick, forţele răului ajung încă o dată în Ancelstierre unde sunt dezlănţuite mai tare ca niciodată. Ajunşi pe teritoriul de luptă fiecare trebuie să se hotărască de partea cărei tabere este.

Volumul Abhorsen aduce continuarea aventurii din volumul Lirael. Facem aşadar cunoştinţă cu o Lirael şi mai puternică, care îşi asumă atribuţiile de Abhorsen, un Abhorsen neabătut de la ţelul său de salvare a lumii, al cărui drept şi îndatorire este să menţină hotarul dintre Viaţă şi Moarte.

Sameth, odată scăpat de povara moştenirii titlului Abhorsen, capătă o nouă forţă şi hotărâre în a opri răul de la distrugere.

Căţeaua Obraznică este la fel de protectoare, precum şi un ajutor de nădejde a lui Lirael, rămânând la fel de fidelă cauzei în ciuda aerului ei misterios.

Mogget, mai misterios ca niciodată şi ale cărui rădăcini sunt necunoscute pentru toţi, rămâne aceeaşi enigmă, o enigmă care, însă, va cântări mai mult ca niciodată în bătălia ce va urma.

Vor putea oare cei şapte clopoţei – Ranna Adormitul, Mosrael Deşteptătorul, Kibeth Hoinarul, Dyrim Glăsuitorul, Belgaer Cugetătorul, Saraneth Inchizitorul, Astarael Suspinătorul- să o ajute pe Lirael să oprească distrugerea lumii?

De partea cui va fi Mogget în final? De partea celor care l-au închis într-un corp de pisică? Şi la urma urmei cine este Mogget cu adevărat?

Titlu: Abhorsen
Autor: Garth Nix
An apariție : 2011
Editura: RAO
Nr. Pagini: 347
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: / 10
Vizualizari recenzie: 2005

Alte recenzii de la Garth Nix:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 6 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments