Recenzie „Am uitat să fim fericiți” de Liane Moriarty

de | iun. 9, 2020 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Am uitat să fim fericiți este, cu siguranță, una dintre cele mai bune cărți contemporane care rezumă viața de familie, cu bune și cu rele. Esența cărții se află chiar în titlu, pentru că fericirea este o stare la care se ajunge greu, iar multe persoane o ignoră complicându-și viața și făcându-și griji. Ideea cărții ne amintește că trebuie să ne bucurăm de viață și de ce are aceasta de oferit, chiar dacă adesea întâmpinăm obstacole.

Cartea pune în prim-plan povestea lui Alice și Nick Love, căsătoriți și cu doi copii, pe cale de a divorța, atunci când iubirea dintre ei este înlocuită de ură. Pe de altă parte, sunt relatate trările lui Elisabeth, sora lui Alice, care se chinuie de ani buni să aibă un copil, cu multe sarcini pierdute, și a bunicii lor adoptive, Frannie, care postează pe un blog pentru vârstnici.

Intriga cărții este prezentă încă din primele pagini, atunci când Alice, în vârstă de treizeci și nouă de ani, se lovește la cap în sala de gimnastică și își pierde memoria. Mai exact, ultimii zece ani din viață. Timpul s-a oprit atunci când era proaspăt căsătorită cu Nick, însărcinată cu primul lor copil și renovând noua lor casă. Începutul căsniciei lor era unul promițător, total diferit de cum arată viața ei în prezent. Acum are o casă mare și modernă, cu piscină, haine scumpe și un cont destul de plin, dar căsnicia ei se destramă.

Alice nu-și poate aminti nimic din noua ei viață de mamă organizată, implicată în toate activitățile, în pragul divorțului. Tot ce are sunt frânturi de amintiri și emoții puternice atunci când ajunge în locuri cunoscute, asociate cu întâmplări din trecut. Faptul că este amnezică îi dă șansa de a-și analiza viața, alegerile și relațiile cu oamenii importanți, cum ar fi sora ei, cu care a răcit relațiile din ultimii ani. Tot ce i se întâmplă este nou pentru ea, fiind uimită de toate schimbările prin care a trecut de-a lungul unui deceniu.

Cartea lui Liane Moriarty ne face să ne întrebăm cât de mult ne-am schimbat și ce am face dacă ne-am pierde amintirea celor zece ani din viață. Am face alte alegeri sau ne-am continua viața de unde a rămas? În ciuda numărului mare de pagini, cartea se citește destul de ușor, fiind presărată atât cu pasaje amuzante, cât și cu întâmplări triste.

Titlu: AM UITAT SĂ FIM FERICIȚI
Autor: Liane Moriarty
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 536
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 926

Alte recenzii de la Liane Moriarty:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments