Finis coronat opus. Am încheiat lecturile 2021 cu o capodoperă a literaturii rusești de care cu siguranță fiecare a auzit. Este considerată o carte monumentală a literaturii universale poziționându-se pe locuri de frunte în majoritatea topurilor de recomandări literare. Dincolo de măreția scrierii, romanul impresionează și prin volum și numărul de personaje fiind o adevărată provocare pentru orice cititor.
Titlul ne sugerează existența celor două planuri – al războiului și al păcii. În timpul lecturii observăm modul inedit de intercalare între cele două lumi. Pacea este frumos reprezentată de baluri, atmosfera saloanelor, foșnetul rochiilor, interesele materiale, moșteniri. Nu lipsesc nici intrigile din înalta societate, dezamăgirea în dragoste, duelul. Războiul la rândul lui este creionat prin operațiuni militare, lecții de vitejie și patriotism. Iar punctul comun între aceste două planuri îl constituie trăirile interioare ale omului. Vom vedea aici cum războiul își pune amprenta într-un mod ireversibil.
Transformarea prințul Andrei Bolkonski este poate cel mai concludent exemplu în acest sens. După război el percepe lumea din jurul lui drept una schimbată și deci incapabil s-o înțeleagă, pentru a realiza mai târziu că de fapt el este cel care s-a schimbat. De-asemenea copiii familiei Rostov sunt un alt exemplu în același context. Asistăm la maturizarea lor. Vedem băieți transformați în soldați viteji. Întâlnim domnițe prostuțe și credule devenite domnișoare responsabile și demne de respect și apreciere.
Trebuie să recunosc că mi-a luat ceva mai mult timp să intru în istorie, să înțeleg personajele, deloc simple sau superficiale și în sfârșit, să le îndrăgesc. După primul volum parcă eram într-o stare de “Îmi place sau nu-mi place acest personaj?”
De-a lungul operei, Tolstoi crează mai multe antiteze menite să definească personajele și să evidențieze individualitatea lor. Prima antiteză este cea între Prințul Andrei Bolkonski și prietenul său Pierre Bezuhov. Andrei este inteligent, energic, sincer, generos și cu o bogată latură interioară. Pierre este o natură mai emoțională, visător, filozof și mereu în căutarea sensului vieții. Deși diferiți, i-am îndrăgit pe ambii în aceeași măsură.
La poli opuși se află și Natașa și Sonia. Natașa Rostova este poate cel mai strălucit personaj feminin din literatura universală. Ea se evidențiază încă de la începutul romanului printr-o dragoste copilărească, exaltată și ridicată pe piedestal. Apoi prin entuziasmul adolescentului și fericirea copilului, deși este o tânără de 20 ani. Ca ulterior s-o descoperim devotată familiei, compătimitoare față de cei săraci, dar la fel de spontană și vie. În timp ce Sonia nu esta cea care strălucește în înalta societate, este cea care cucerește prin simplitate, puritatea sufletului, dedicare și bunătate.
Atâtea vieți descrise până în cele mai mici detalii, atâtea destine trecute sub lupă. Tolstoi are un talent nemărginit în conturarea personajelor și analiza trăirilor lor. Pe lângă lecția de istorie la care veți asista, veți vedea cum își schimbă oamenii atitudinea în dependență de statul social al interlocutorului, cum au loc căsătoriile în înalta societate, veți asista la scene de mândrie și onoare. Dar și veți vedea rolul religiei și impactul ei asupra oamenilor ruși.
Este una dintre operele care necesită o maturitate literară. În acest context, îmi pare bine că am amânat-o și nu m-am grăbit s-o citesc pe la 20 ani, când recunosc eram cam infantilă la capitolul lecturi. Deci, sfatul meu ar fi să găsiți momentul potrivit pentru o astfel de lectură.
Alte recenzii de la Lev Tolstoi:
