„Aviatorul” e o carte surprinzătoare și inedită. Pe măsură ce o citeam încercam să îmi dau seama cărui gen i s-ar potrivi cel mai bine și cum ar putea fi cel mai corect descrisă.
Un bărbat se trezește într-o cameră de spital. Nu știe cine este, nici cum a ajuns acolo și nici în ce moment. Pas cu pas se reface cu ajutorul medicilor, însă aceștia nu îi spun nimic care să îl ajute să înțeleagă ce i s-a întâmplat.
Din acest moment mintea cititorului poate face oricât de multe scenarii (și le va face cu siguranță 😊), dar nu va reuși să bănuiască adevăratul factor declanșator al tuturor evenimentelor. Să nu stricăm însă surpriza…
Innokenti Platonov este un om cât o istorie. Fost deținut pe o insulă din nordul Rusiei, subiect de studiu pentru istorici și antropologi, vedetă media. Trece prin toate aceste experiențe cu o serenitate uluitoare și cu o putere de acceptare care îl poate face omul secolului.
Cunoaște dragostea, pe care o pierde pentru a o regăsi când este deja prea târziu. De pe urma acesteia îi rămâne o nouă șansă la iubire, neașteptată și emoționantă, de care profită cu maturitate și devotament. Anastasia și Nastia, cele două iubiri ale sale sunt două fețe ale aceleiași monezi, un arc de cerc peste timp marcând existența lui Innokenti.
Știrea că urmează să aibă un copil îl determină să înceapă să scrie o cronică a experiențelor și vremurilor trăite, ca un testament lăsat fiicei despre care știe deja că nu va mai apuca să îl cunoască.
Mai mult decât aventurile eroului, ceea ce e cu adevărat remarcabil în „Aviatorul” este modul cum acesta percepe și raționează ceea ce se întâmplă în jurul lui. Punând în permanență în echilibru cele două planuri ale existenței sale – trecutul și prezentul –, Innokenti ne oferă posibilitatea să comparăm ca într-un joc cu „Spot the differences”, să reflectăm și mai ales să înregistrăm prezentul cu toate simțurile noastre, pentru că, așa cum el însuși spune:
„… fiecare om are amintirile lui, dar există lucruri care sunt retrăite și amintite la fel. Politica, istoria, literatura -, ele, da, sunt percepute în mod diferit. Dar zgomotul ploii, foșnetul frunzelor noaptea – și un milion de alte lucruri -, toate acestea ne unesc.”