Romanul “Brighton Rock” de Graham Greene este un thriller cu mafioți și crime la tot pasul. Îți va plăcea dacă adori cărțile polițiste și din genul crime. Dar chiar dacă este o scriere cu răufăcători, până și cei mai duri dintre ei își vor găsi nașul. Unii în interiorul propriei bande. Alții în exteriorul acesteia. Din partea unor persoane la care nici nu te-ai gândi.
În cartea “Brighton Rock” de Graham Greene este redată povestea lui Pinkie, a găștii lui de mafioți, dar și a două femei total diferite
Fundalul pe care se desfășoară acțiunea este plasat în stațiunea litorală Brighton Beach din comitatul East Sussex. În Regatul Unit al Marii Britanii.
Pinkie, un gangster adolescent cu ambiții mari, este lipsit total de compasiune sau de sentimente umane. De acest lucru îți vei da seama de îndată ce vei citi primele pagini ale cărții. Prin acțiunile, dar și prin monologurile sale, vei observa că se aseamănă unui adevărat sociopat. Tânărul mai și disprețuiește slăbiciunea umană atât a spiritului, cât și a trupului. Este ca o adevărată mașinărie de distrugere, ce vrea mai mult și mai mult.
Responsabil pentru moartea șefului bandei de mafioți, și a lui Hale, un reporter care amenința supraviețuirea bandei, Pinkie face orice ca să scape viu
Puștiul este personificarea răului cel mai mare. Dar, totuși, fiind catolic, el este convins de faptul că pedeapsa sa nu trebuie să vină din mâna omului. Așadar, el nu este pregătit pentru Ida Arnold, îngerul răzbunător al ziaristului Hale.
Ida este o femeie versată, dar pe care ajungi să o placi și să o admire, care are propriile idei despre cum a murit bărbatul cu care mai flirta. Și de dragul amintirii lui, dar și pentru că i se pare o provocare potrivită pentru ea, pornește în hăituirea lui Pinkie. Ea vrea neapărat să îl aducă pe puști în fața justiției. Și să o salveze în același timp pe fata care s-a îndrăgostit de Pinkie. Dar care reprezintă totodată un martor cheie în tot acest caz.
“Brighton Rock” de Graham Greene este o carte ce merită citită de toată lumea!
Alte recenzii de la Graham Greene:
