Recenzie „Cain” de José Saramago

de | oct. 31, 2020 | Literatura Universală, Recenzii cărți

José Saramago s-a născut în 1922 în Portugalia și a murit în 2010 în Spania. În 1998 a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. A publicat romane, eseuri, critică literară și a tradus numeroase cărți.

Dacă Evanghelia după Isus Cristos, cea mai controversată carte a sa, interpretează cu ironie și originalitate Noul Testament, prin Cain, ultimul lui roman, rescrie Vechiul Testament. Mai exact, exprimă un punct de vedere diferit și polemic asupra evenimentelor biblice.

Cain seamănă cu un rechizitoriu în care Dumnezeul Vechiului Testament este inculpat, făcându-se vinovat de cruzime, nedreptate, lipsă de iubire și milă, chiar lipsă de logică și sens. Saramago este un nonconformist și are curajul de a-și exprima punctele de vedere. Îndrăznește să pună la îndoială și să interogheze credințele cele mai puternice ale oamenilor și face asta într-un mod captivant, care te îndeamnă la reflecție personală.

Firul narativ se deschide cu facerea lui Adam și a Evei, eveniment urmat de izgonirea lor din rai. Ne întâlnim mai apoi cu povestea lui Abel și Cain, în care, după cum știe toată lumea, Cain își ucide fratele, pe Abel. Pedeapsa sa însă este diferită de cea din Vechiul Testament. Dumnezeu recunoaște că este și El vinovat că Abel a fost ucis, așa că decide să împartă consecințele cu Cain și, prin urmare, să-i ofere o pedeapsă mai ușoară. Decide să-l trimită să hoinărească singur prin lume, asigurându-l că nu va fi rănit de nimeni datorită unui semn pe care i-l face pe frunte.

De aici înainte, Cain va cutreiera lumea creată de Dumnezeu în lung și în lat. Va fi transportat ca prin magie în mijlocul a tot felul de episoade biblice: îl va salva pe Isac de la moartea pregătită de tatăl lui, Avraam, și dictată de Dumnezeu, deoarece îngerul trimis de Domnul să-l salveze pe Isac va întârzia din cauza unor defecțiuni tehnice legate de zbor. Va asista la distrugerea Sodomei și Gomorei și se va revolta groaznic pe un Dumnezeu care se pretinde a fi bun și totuși ucide niște prunci nevinovați doar din cauza obiceiurilor sexuale ale părinților lor. Va participa la războaiele lui Iahve, sângeroase și cu foarte mulți morți, tragedii care-l vor cutremura și-l vor revolta, acuzându-L direct pe Dumnezeu de ceea ce face. Va deveni amantul legendarei Lilith, despre care se spune că ar fi fost prima persoană creată de Dumnezeu și prima soție a lui Adam.

Toate aceste peregrinări ale lui Cain sunt redate într-un stil aparte, cu care doar cititorii lui Saramago sunt obișnuiți. Frazele autorului sunt lungi, uneori chiar de o pagină. Linia de dialog este inexistentă, discuțiile dintre personaje fiind redate direct după virgulă și cu majusculă. Această manieră de scriere mi s-a părut foarte lejer de urmărit și m-a prins foarte adânc în poveste. Îi imprimă narațiunii un ritm alert și o oarecare ușurătate a lecturii.

De remarcat e și că Saramago scrie numele proprii cu literă mică, inclusiv pe al lui dumnezeu. Personajele, deși biblice, unele chiar divine, sunt construite atât de real, de uman, încât mi-a dat o puternică impresie de verosimilitate, de realitate, de viață. Îngerii vorbesc întocmai ca oamenii contemporani, au și ei ofurile lor, greșeli și nesupuneri față de Domnul.

Ca exemplu vă voi da următorul citat din carte, care constă într-un fragment dintr-un dialog purtat de Cain cu niște îngeri. Discuția are loc după ce Cain asistă la distrugerea Sodomei și Gomorei de către Dumnezeu:

În cazul sodomei, (vina) a fost a cuiva, a unui dumnezeu grăbit în mod absurd, care n-a vrut să mai piardă timpul să îi aleagă pentru pedeapsă doar pe cei care, după criteriile lui, făceau rău, în afară de asta, îngerilor, de unde a apărut ideea asta extraordinară că dumnezeu, doar pentru că este el dumnezeu, trebuie să guverneze viața intimă a credincioșilor săi, stabilind reguli, interdicții și alte nerozii de genul ăsta, întrebă cain, Asta nu știm, spuse unul din îngeri, Despre lucrurile astea nu ni se spune aproape nimic, cu alte cuvinte, suntem de trebuință doar pentru muncile grele (…)

Toate aceste lucruri fac din romanul lui Saramago o carte care este, paradoxal, în același timp serioasă, ce te îndeamnă la reflecție (prin subiectul abordat și maniera de abordare), ușoară, ironică și presărată cu un fin umor. Nu este o carte potrivită pentru oamenii care țin să se apropie de Biblie doar cu frică și reverență și li s-ar părea o blasfemie ca episoadele Scripturii să fie ironizate, ca însuși Dumnezeul prezentat acolo să fie interogat, acuzat și, în final, realmente condamnat.

Citatul și coperta cărții aparțin ediției Cain/José Saramago; trad. din lb. portugheză și note de Simina Popa – Iași: Polirom, 2012.

Titlu: CAIN
Autor: José Saramago
An apariție : 2009
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 160
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2768

Alte recenzii de la José Saramago :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

5 1 vote
Article Rating
Robert Grigore Manea a fost redactor Booknation.ro și a scris 36 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Robert Grigore Manea aici. Robert Grigore Manea are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments