Rămân la părerea că toate cărțile publicate în colecția Narator sunt de nerefuzat. Și cu fiecare carte citită din această colecție sunt tot mai convinsă de acest lucru. Amuzante, dureroase, intime, sincere, curajoase, dar întotdeauna bine scrise au capacitatea de a te pune pe gânduri sau de a te obliga să te reevaluezi și să te raportezi la ele la nivel individual.
David Sedaris este recunoscut pentru umorul său incisiv și autoironia acidă. În Calypso sunt redate momente autobiografice cu ironia și sarcasmul datorită cărora autorul s-a făcut remarcat deja, momente trăite de acesta în mijlocul familiei sale numeroase.
Multe dintre aceste întâmplări se petrec în timpul vacanțelor petrecute de familie în casa cumpărată de David pe o plajă în Carolina. Familia s-a confruntat deja cu moartea a doi membri, iar David care a depășit 55 de ani nu se mai consideră tânăr. Casa a fost cumpărată pentru ca familia să petreacă cât mai mult timp împreună. Aici se pot întâlni de câteva ori pe an, aici pot face plajă, pot vorbi, pot împărți amintiri, pot jeli, pot râde, se pot relaxa și destinde. Aici se regăsesc. Cei cinci frați rămași în viață și tatăl lor, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, rememorează deseori figurile celor doi dispăruți: mama, răpită de cancer la 62 de ani și Tiffany, sora care s-a sinucis la 49 ani și care a lăsat instrucțiuni clare ca familia să nu-i poată revendica trupul și să nu poată participa la funeralii. Șocul produs de gestul lui Tiffany este evident pentru fiecare dintre cei rămași în ciuda mentalității și a stilului de viață excentric adoptat de aceasta. Dar pe lângă aceste meditații despre vârsta mijlocie, timpul necruțător, impotența de a ne schimba destinul și implacabilitatea morții, David pune accent și pe moralitate și umanitate analizând probleme și aspecte comune care l-au iritat și cu care s-a confruntat de-a lungul vieții.
Eu, care provin dintr-o familie numeroasă, m-am integrat total în poveste și în marea majoritate a situațiilor l-am înțeles perfect. M-am simțit la rândul meu înțeleasă și acceptată, chiar dacă unii oameni mă privesc neîncrezători când povestesc întâmplări din familia mea ieșită din tipar. Într-o familie numeroasă, gândurile, emoțiile și reacțiile sunt un adevărat mozaic comportamental. Pentru că puși în aceeași situație, oamenii sunt și reacționează diferit: unii sunt empatici, unii sarcastici, unii îngrijorați și alții puși pe glume. Viața într-o familie mare este întotdeauna plină de surprize și niciodată plictisitoare sau anostă.
Capitolele îți dau senzația de stand-up comedy, în care autorul se raportează la oamenii cu care interacționează, la comportamentul lor versus așteptările sale. Câteodată este enervat, de fapt de-a dreptul furios, pe stereotipia limbajului, pe impersonalitatea discuțiilor pe care oamenii se simt obligați să le facă doar pentru că au un interes sau scop material. Ironizează cu aciditate bădărania, superficialitatea și depersonalizarea.
Se concentrează foarte mult pe relația dintre el și tatăl său, ajuns deja la o vârstă foarte înaintată, dar pe care acesta nu pare s-o perceapă ca fiind o perioada critică. Este uimit de vitalitatea și stoicismul acestuia pe care le raportează la propria atitudine și vârstă. Își admite cu autoironie incisivă, eșecul de a lega o legătură mai puternică cu acesta, își impută incapacitatea de a comunica mai mult cu el și recunoaște deschis că în multe cazuri îi este imposibil să-l înțeleagă. Face o comparație între legatura pe care a avut-o cu mama sa, o relație foarte strânsă, bazată pe comunicare și toleranță și cea cu tatăl sau cu care n-a reușit același lucru și cu care a avut o relație de genul șoarecele și pisica.
Vorbește mult despre problemele personale care l-au frustrat și inhibat de-a lungul vieții: ca statura, homosexualitatea, gustul vestimentar excentric sau situațiile ridicole și penibile. În tinerețe poate a fost inhibat de unele dintre ele, dar în prezent David le acceptă fără a-și mai face griji deși sunt momente când îl mai cuprind mânia și dezgustul. Explică de ce pentru el personal, multe dintre cusururile și etichetele pe care societatea i le-a pus sunt mizerii și nici n-ar trebui luate în considerație. Unul dintre momentele mult așteptate care s-a dovedit dezamăgitor pentru el, a fost când SUA a legalizat căsătoria între două persoane de același sex. Modul în care comentează aceste situații banale trăite este absolut spumos și delicios; o face fără inhibiții, cu replici crude și concluzii tragice, dar pertinente.
Probabil o să te întrebi, bine, bine, dar ce-i până la urmă cu titlul? Ei bine, Calypso ar putea fi pisica autorului, nu este, dar ar putea fi dacă ar exista o pisică în carte. Nu există o pisică, dar există o broască țestoasă mușcătoare. N-o cheamă însă Calypso, dar îi poți spune Bunicul (Godzilla suna groaznic pentru o broască țestoasă). Sigur n-ați înțeles nimic, cum de altfel n-ați fi înțeles nici coperta ediției americane a cărții, dar vă promit că dacă veți citi cartea totul se va limpezi. Și așa cum am menționat deja, o carte din Colecția Narator este de nerefuzat.
Alte recenzii de la David Sedaris:
