Recenzie „Cântul lui Ahile” de Madeline Miller

de | mart. 24, 2017 | Beletristică, Istorie, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

”Cântul lui Ahile” este pe bună dreptate un preambul al Iliadei, Madeline Miller reușind cu desăvârșire să resusciteze spiritul mitologiei grecești, aducând în prim plan istoria iubirii născute între un muritor (Patroclu) și un semizeu (Ahile). Cert este că această idilă nu își găsește fundamentul în opera elenă Iliada, fapt care subliniază încă odată talentul autoarei de a crea o istorie nouă, vivace.

Mi-au plăcut mult personajele principale, create și creionate cu deosebit talent, având o tentă univocă și trăsături coloristice impecabile. Grație acestor manevre textuale, și anume descrierilor amănunțite, portretismului polivalent și stilisticii fluente, textul romanului este plăcut și ușor de savurat.

Din aspectul conformității cu mitologia, aș menționa unele omisiuni, dorite sau nu, care au preschimbat fața întregii istorii, dându-i o cu totul altă turnură, reușind să impresioneze și să mențină publicul incitat.

Am apreciat legătura logică între capitole, continuitatea ideatică și mecanismele narațiunii, însă mi-a displăcut repetiția uneori la indigo a unor trăsături comportamentale, cu precădere la personajele secundare. Deși subiectul este unul controversat (iubirea între bărbați), autoarea a reușit să evite cu succes vulgaritatea, fapt pentru care romanul a ieșit emoțional, sensibil.

Recomand cartea cititorilor versați, chiar dacă nu au citit sau recitit Iliada sau Odiseea. O să aveți parte de o călătorie fantasmagorică în lumi de mult uitate.

Lecturi frumoase!

 

Titlu: CÂNTUL LUI AHILE
Autor: Madeline Miller
An apariție : 2013
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3154

Alte recenzii de la Madeline Miller:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 12 luni, 4 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments