Fiecare persoană primește o dorință imposibilă, dacă își dorește ceva mai mult decât orice, și dacă găsește un pic de magie care să o ajute.

Caraval a fost trecută pe lista mea de lectură în urma fascinației altcuiva. Fiind un volum apărut la editura RAO, sclipirea de a o citi exista, însă nu avea și acel avânt necesar de a păși în povestea lui Stephanie Garber. Într-un final, cu pași lenți și curiozitate zgândărită, am ajuns să mă perind prin lumea lui Caraval.

Speranța este un lucru puternic. Unii spun  că este o magie complet diferită. Evazivă, greu de reținut. Dar nu este nevoie de multă.

Concluzia? Pasivă și totuși fascinantă. Sau poate că dorința mea de a ajunge cât mai repede la final mi-a creat senzația de nemișcare dându-mi iluzia unei pasivități născute din lentoarea cu care mi-am impus, inconștient, să parcurg povestea. Pe scurt, o poveste cu năbădăi.

-Bine ați venit la Caraval! Cel mai mare spectacol de pe uscat sau de pe apă. Înăuntru, veți trăi mai multe minuni decât văd cei mai mulți dintre oameni într-o viață întreagă. Puteți sorbi magia dintr-o ceașcă și cumpăra vise într-o sticlă. Dar, înainte de a pătrunde cu totul în lumea noastră, trebuie să țineți minte că totul este un joc.

Caraval urmărește viața a două fete: Scarlett și Donatella. Una pe cât de protectoare, cealaltă pe atât de imprevizibilă. Una căutând frumusețea și magia fericirii, cealaltă alergând după întuneric și extazul momentului. Nu devine o surpriză că Tella o duce cu forța pe Scarlett la Caraval. La urma urmei când îi intră Tellei ceva în minte, nimeni nu o mai poate opri. Nici măcar cruzimea tatălui sau consecințele aferente fiecărei acțiuni.

-(…) Viața înseamnă mult mai multe lucruri decât să rămâi în siguranță…

Șapte ani i-a scris Scarlett marelui Legend, rugându-l să-și aducă Caravalul și pe micuța lor insulă. Și tocmai când își pierduse speranța, primește trei invitații la Caraval din partea marelui magician. Însă Scarlett a ieșit din lumea viselor. Acum se pregătește pentru a se căsători cu un conte, asigurându-i totodată ieșirea atât ei, cât mai ales Tellei, de sub opresiunea crudului tată.

Își aminti de cuvintele ascunse ale lui Julian- „Îmi dau seama de ce ți-a trimis biletele”-, iar Scarlett se întrebă dacă găsise o cale de a scăpa de jocurile mortale ale tatălui ei din Trisda, doar ca să devină o piesă bine îmbrăcată, pe tabla unui nou joc.

Tella nu are însă, de gând să rateze șansa de a pătrunde în magia Caravalului. Și o va lua și pe Scarlett cu ea. La urma urmei, sora ei mai mare a fost întotdeauna cea mai fascinată de Legend și de a lui carnaval magic. Alături de Julian, un marinar întâlnit de Tella, planurile sunt făcute și executate cu minuțiozitate, așa că Scarlett se trezește pe Insula Viselor cu șansa reală de a participa pentru prima și singura dată în viața la magicul Caraval.

Își aminti de prima impresie pe care i-o lăsase, înalt, oarecum frumos și periculos, ca otrava dintr-o sticlă atrăgătoare.

Însă atunci când parte din premiu devine propria ta soră, iar realitatea se îmbină mult prea subtil cu iluzia, va fi oare iubirea suficient de puternică pentru a te impulsiona și de a te transforma într-un învingător? Scarlett este pe cale să descopere că uneori ai nevoie să acționezi după impuls, că viața nu îți aduce siguranță doar fiindcă acționezi tu precaut, și că iubirea poate purta multe chipuri și te poate trezi din moțăială.

Nesigură de cât de mult se îndrăgostise, își imagină că a-l iubi ar fi fost ca și când s-ar fi îndrăgostit de întuneric, înspăimântător, mistuitor și totuși foarte frumos când ar fi răsărit stelele.

În ciuda aerului pasiv în care cădem de-a lungul poveștii, Caraval este o lume fascinantă ce te amețește ca un carusel în plină viteză. Îți dă indicii, te aleargă pe coridoare întunecate și te face constant să te îndoiești de capacitățile tale. Îți pune curajul la încercare, îți distruge încrederea pentru a o reconstrui și te aruncă în brațele magice ale iubirii. Peste toate acestea plutește identitatea lui Legend.

-(…) Doar pentru că busola ta morală este stricată, nu înseamnă că toată lumea este lipsită de scrupule.

Pe Legend nimeni nu-l cunoaște, nimeni nu l-a văzut. Știm însă povești de groază despre inima lui întunecată  ce vrăjește tinere și le împinge la sinucidere. Așa că îl căutăm cu nesaț în fiecare dintre participanții la Caraval și ne dorim să fim cei ce o salvează pe Tella la timp. Alergi printre pagini după Legend până ajungi în momentul în care renunți și te plângi de lipsa de acțiune, asta în timp ce tu te-ai rătăcit prin noianul de coridoare întunecate și povești nemuritoare.

-(…) Viitorul este cam ca trecutul; în mare parte, e stabilit, dar poate fi schimbat…

-Credeam că este invers, spuse Scarlett. Trecutul este stabilit, dar viitorul poate fi schimbat?

-Nu. Trecutul este stabilit doar parțial, iar viitorul este mai greu de schimbat decât ai crede.

Caraval mi-a dăruit un final uimitor ce mi-a lăsat mintea să alerge spre viitoarele aventuri ale Tellei descoperind totodată atât secretele lui Legend cât și promisiunea acesteia pentru marele grand final al Caravalului. Cine este Legend? Vom descoperi poate în aventuri viitoare? Până atunci vă invit să pășiți în lumea misterioasă a Caravalului căutând magia într-un carusel nebun al pierderii și regăsirii.

-(…) Viitorul nostru este doar previzibil pentru că, fiind niște creaturi ale acestei lumi, suntem previzibili. (…) Viitorul știe ce lucruri ne dorim, cu excepția cazului în care ceva mai mare, apărut în calea noastră, ne alungă. (…) Fiecare persoană are puterea de a-și schimba soarta, dacă e destul de curajoasă să lupte pentru ceea ce își dorește mai mult decât orice altceva.

 Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii RAO.

Avea gustul de dinaintea răsăritului; era sfârșitul unui lucru și începutul altuia, toate la un loc.

Titlu: CARAVAL (CARAVAL #1)
Autor: Stephanie Garber
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 435
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3956

Alte recenzii de la Stephanie Garber:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 Comentarii