Excelent structurat, dând dovadă de aplomb, de vervă năucitoare ( în ciuda descriptivismului în care trecutul, prezentul și puțin din viitor – totuși omogen), romanul ” Cartea neagră” a scriitorului turc Orhan Pamuk este din punctul meu de vedere o adevărată biblie a romanului post-modernist, un veritabil pilon de sprijin al noii literaturi, zugrăvind în curcubeu senzorial netrunchiat momentele de restriște ale unor suflete greu încercate care, în avide momente de concentraționare lăuntrică, încearcă să-și creioneze un nou sens, poate nu la fel de îndestulătoare, dar cel puțin cu o ușoară tentă vindicativă, ca o iluzie invocată și revendicată nu numai în momentele de slută solitudine, ci și în cea de rătăcire în propriul pătrat, când întrebările și poate chiar și lipsa lor declanșează o veritabilă implozie devastatoare.
Âmpletind trecutul și prezentul între nostalgie și introspecție scriitorul anatolian frizează cu o ușoară revigorare reverberantă a istoriei otomane, presărând un filozofism maleabil, care nu încarcerează dar nici nu eliberează, murmurând și strigând într-o geometrie ușor entropică în care pieirea și regăsirea croșetează destine perturbatoare prin onestitatea anostității trăirismului .
Istanbulul de dincolo de Instanbul, și oamenii de dincolo de trupuri mor și renasc într-un ritm pârjolitor ,sanctificând și excomunicând pleiada simțirilor, de moment sau ceva mai durabile, înlănțuitoare sau pline de alin, căutând ceva, însă mai mereu găsind cu totul altceva.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Orhan Pamuk:
