Recenzie: „Casa bântuită” de Shirley Jackson

de | iul. 17, 2019 | Beletristică, Horror și Thriller, Literatura Universală, Mister, Recenzii cărți

S-au zis atât de multe despre cartea Casa bântuită” de Shirley Jackson că ar fi de speriat, încât m-am așteptat să bage spaima în mine. Însă, deși a fost o carte bună, în nici un caz nu m-a terifiat încât să visez urât sau să ajung să îmi fie frică noaptea. Mă așteptam la ceva mai horror, cu momente imprevizibile care să îmi dea fiori pe șira spinării. Dar nu a fost așa.

Nu contest faptul că romanul “Casa bântuită” de Shirley Jackson este de groază

Dar mai degraba, după părerea mea, este mai mult de fantezie și supranatural. De asemenea, ca gen poate fi numit cu ușurință roman gotic sau horror psihologic. Asta pentru că se axează foarte mult pe ceea ce gândesc personajele, pe ceea ce simt și pe felul în care casa bântuită pune stăpânire pe mințile lor și le joacă feste.

Cartea aceasta a fost publicată inițial în anul 1959. Iar titlul ei original este „The Haunting of Hill House”. Încă de pe atunci a fost proclamată drept una dintre cele mai bune ficțiuni de groază. Iar în ziua de azi mulți scriitori celebri o laudă și o consideră o carte de căpătâi în literatura horror.

În romanul „Casa bântuită” de Shirley Jackson este urmărită șederea a patru persoane diferite în bizara Hill House

Doctorul Montague este cel care îi unește pe toți sub acoperișul acestei clădiri somptuoase, dar monstruoase. El caută de ceva timp o asemenea casă presupus bântuită pentru a studia fenomenele ei pe propria piele. Și a găsit-o! Iar pentru a nu fi singur pe proprietate și a observa elementele supranaturale din mai multe puncte de vedere, invită aici pe alți trei temerari. Două femei și un tânăr, viitorul moștenitor al Hill House.

Theodora este o tânără artistă, cam capricioasă, dar destul de curajoasă. Eleanor este o femeie mai puțin sociabilă, dar sensibilă și cu un trecut bântuit de fenomene poltergeist. Iar Luke, viitorul proprietar al casei este un mic dandy, fără prea multe ocupații, căruia îi place să sustragă diferite nimicuri.

La început traiul lor este tihnit, perturbat doar de lucruri ciudate, pe care apoi și le explică rațional

Dar mai încolo vor trăi pe propria piele diferite episoade supranaturale care îi sperie. Casa bântuită e ciudată. Își are obiceiurile ei rele, dar ziua pare inofensivă. Asta aparte de construcția ei neobișnuită ce sfidează ușor gravitația. Noaptea, în schimb, este o altă poveste. De îndată ce fiecare locuitor al ei merge în camera sa să doarmă, ea se dezlănțuie ca și cum ar fi vie.

Hill House nu încearcă să îi pună pe fugă pe cei care sunt acolo. Ci mai degrabă încearcă să îl sustragă pe unul dintre ei în adâncurile ei. Să îl înnebunească așa cum face de 80 de ani cu fiecare dintre cei care îndrăznesc să rămână în ea peste noapte.

Vei întâlni mister și dramă în majoritatea paginilor cărții, dar suspansul îl vei găsi mai rar. Însă depinde de tine cât de ușor de impresionat ești și cât de multe cărți de genul ai citit.

Titlu: CASA BÂNTUITĂ
Autor: Shirley Jackson
An apariție : 2019
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1624

Alte recenzii de la Shirley Jackson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 5 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments