Recenzie “Cazul doctorului Kukoțki” de Ludmila Ulițkaia

de | dec. 12, 2021 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Este a doua carte pe care o citesc de la Ludmila Ulițkaia (după „Minciunile femeilor„) și trebuie să zic că mă simt cucerită iremediabil. Autoarea scrie într-un mod ultra-realist, fără perdea, sincer. Îți prezintă omul cu bune și rele. Îți arată că chiar și cei mai diferiți oameni pot convețui împreună. Nu există oameni perfecți și nici familii perfecte.

Cartea povestește soarta a două generații a familii Kukoțki. În centrul romanului avem figura doctorului ginecolog-obstetrician, Pavel Alekseevici Kukoțki. Un medic emerit care pe lângă cunoștințele învățate din medicină, posedă un har de la Dumnezeu. El are un al șaptelea simț, un fel de intuiție desăvârșită și poate vedea precum un aparat performant bolile de care suferă fiecare om. O însușire ciudată, dar foarte folositoare, pe care el însuși o numește “vedere pătrunzătoare”.

Ludmila Ulițkaia pune în scenă membrii aceleași familii care sunt pe cât de diferiți, pe atât de ordinari societății rusești. Prima paralelă pe care o face autoarea este între Pavel Alekseevici și soția sa, Elena. El preocupat de știință, ea de starea spirituală, el concentrat pe salvarea trupului, ea pe cea a sufletului.

Căsnicia lor era fericită și ziua, și noaptea, și înțelegerea reciprocă era deplină fiindcă erau tăcuți și introvertiți de la natură și de la educația primită, nu aveau nevoie de confirmări verbale care se uzează atât de repede la oamenii guralivi.

A doua antiteză evidentă apare între cele două fete ale familiei, fiica Elenei și fata înfiată. Vom vedea modelarea caracterelor fetițelor atât de diferite și transpunerea caracterelor în viața de adulți. Prin multitudinea personajelor și diversitatea lor, autoarea reușește să ne cucerească.

Defapt principala problematică a acestui roman sunt , combaterea lor. În acele timpuri (anii ‘40-‘50) pe când metodele de contracepție nu erau răspândite pe o scara atât de largă precum în prezent, avortul (pe atunci ilegal) era unica șansă de a scăpa de o sarcină nedorită. Era practicat de femeile din toate păturile sociale, însă pentru cele din pătura de jos era o adevărată salvare, deoarece le scăpa de o gură în plus de hrănit.

Oare nu în asta consta deosebirea esențială dintre om și animal, posibilitate și dreptul de a încălca legea biologică – de a da naștere urmașilor nu conform ritualurilor naturale, ci conform voinței proprii? Nu era vorba aici de o opțiune, de dreptul la libertate, la urma urmelor?

Avorturile au fost dintotdeauna un subiect de dezbatere, un măr al discordiei. Chiar și azi, când avortul este legalizat în majoritatea statelor democratice, societatea încă se împarte în două categorii. Din prima categorie fac parte cei care îl consideră o alegere persoanală, o libertate a femeii care alege dacă să păstreze o sarcină și respectiv să dea sau nu naștere unui copil. Cea de a doua categorie de oameni este reprezentată de către cei care îl consideră un păcat suprem, egalat cu un omor. Indiferent din care tabără faceți parte, citind acest roman veți fi mișcați de lupta interioară a personajelor. Veți observa acea luptă continuă între etică și religie, între uman și profesional.

Acea deosebire de idei între pro și contra avorturilor era și în familia Kukoțki. Într-o seară, în timpul unei discuții, cei doi soți își exprimau părerile împărțite privind acest subiect sensibil. Această discuție a fost una fatală. Ea a pus punct căsătoriei fericite și acelor zece ani de conviețuire în pace si bună înțelegere. Vedem cum o singură vorbă a avut o puterea distructivă sfărâmând în bucăți această familie. De aici asistăm la declinul familiei și la dramele care se vor ține lanț de ei.

Chiar și cu o viață privată pusă la pământ, Kukoțki a continuat să lupte pentru autorizarea avorturilor. Iar atunci când a izbutit să legalizeze avorturile, Kukoțki nu s-a oprit aici. El a început să lupte pentru îmbunătățirea maternităților și a instituțiilor care se ocupau de îngrijirea copiilor. Milita pentru revizuirea princiipiile privind finanțarea sănătății publice care necesita o schimbarea majoră. Se preocupa și de problemele de fertilitate, metode de moșit femei, îngrijirea nou-născuților, procedee de păstrare a sarcinii…

Un roman cu o încărcătură emoțională puternică. Recomand!

Titlu: CAZUL DOCTORULUI KUKOȚKI
Autor: Ludmila Ulițkaia
An apariție : 2020
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 440
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3752

Alte recenzii de la Ludmila Ulițkaia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments