Văzând apariția acestei cărți la începutul anului (‘21), mi-am făcut părerea greșită, probabil ca mulți alți cititori, că sursa de inspirație a autoarei Ludmila Ulițkaia a constituit-o pandemia actuală. Citind cartea, am aflat că acest scenariu a fost scris cu mult înainte, încă în 1988.
Povestirea are la bază fapte reale. 1939, un cercetător infectat în urma experiențelor efectuate în laboratorul care pregătea vaccinul împotriva ciumei, pleacă la Moscova la o conferință. Boala i s-a declanșat în prima seară a sejurului dar până atunci fusese în contact cu o mulțime de oameni care puteau la rândul lor răspândi ciuma. Sarcina de bază la acel moment era găsirea contacților și a fost lăsată în seama NKVD-ului. Și fiindcă la vremea aceea oamenii erau obișnuiți să fie “ridicați” la orice oră, să le dispară vecinii, carantina pentru care erau reținuți nu era văzută drept ceva ieșit din comun, ba chiar era privită drept o ușurare. Astfel, NKVD-ul a reușit să oprească răspândirea carantinei, folosind tot arsenalul procedurilor de arestare și izolare a oamenilor.
Desigur că totul a fost super secretizat. Așa cum nici până azi nu se știe nimic despre acel început de epidemie de holeră din Moscova anului 1959. Deși, există documente în arhivă și martori care sunt încă în viață.
Nu, nu, e vorba numai de carantină, nu de lichidare… Trebuie urgent găsit și izolați toți contacții. Dacă o facem repede, cresc șansele să oprim epidemia.
Stilul autoarei este un pic diferit aici decât cel întâlnit în “Kazul doctorului Kukoțki” și “Minciunile femeilor”, deși își păstrează acel realism și mod alert. La început, multitudinea personajelor mi s-a părut haotică și parcă fără context. Însă, cu cât am avansat în istorie, prezența fiecărui personaj a căpătat sens și imaginea de ansamblu a fost completată precum un puzzle în care sunt aranjate la locul lor toate piesele.
Deși nu o consider o carte fenomen, nu m-a dezamăgit această istorie. Am apreciat faptul că autoarea a scos la lumină un subiect secretizat. Ne-a prezentat în felul în care o face cu măiestrie, detaliile acelui incident care ar fi putut deveni o catastrofă umană.
Și acum revenind cu gândul la pandemia actuală, ne apar aceleași întrebări retorice: Să fi luat naștere la fel dintr-un accident de laborator? Putea fi pandemia stopată până a fi răspândită? În ce măsură un guvern poate controla o epidemie, în contextul păstrării libertății oamenilor și asigurării dreptului la alegere?