Recenzie „Ce-am pierdut în foc” de Mariana Enriquez

de | dec. 29, 2020 | Beletristică, Ficțiune, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Mister, Recenzii cărți

Ce-am pierdut în foc de Mariana Enriquez„Ce-am pierdut în foc” este o colecție de povestiri scurte scrise de autoarea argentiniană Mariana Enriquez. Antologia a fost publicată inițial în anul 2016 și apoi a fost tradusă din limba spaniolă și a fost lansată în mai multe țări, la diverse edituri. În România, cartea de proză scurtă a apărut la Editura Art, în anul 2017, fiind inclusă în colecția Musai. 

Sincer, îmi doream de mult timp cartea asta. Descrierile ei, părerile altor cititori, recenziile favorabile și genul horror m-au atras. Dar volumul de povestiri de groază atât de lăudat m-a dezamăgit. Am văzut cartea la atâția iubitori de citit, pe Instagram, pe Facebook, în social media. Drept pentru care am trecut-o pe lista de volume pe care mi le doresc pentru viitoare lecturi. Și se pare că anul ăsta am și avut norocul de a o primi. Cu toate astea, socoteala din târg nu prea s-a potrivit cu cea de acasă.

Pe cât de iubită și promovată antologia „Ce-am pierdut în foc”, pe atât de mare dezamăgirea mea

Mă așteptam la ceva mai wow, mai înfricoșător, povești care să mă facă să mă înfior de groază. Dar nu. Au fost povești și povești. Unele mai slabe, altele mai bizare, mai pe stilul meu. Totuși, nu toate povestirile au fost rele. Au fost și bune și destul de ciudățele, cu subiect înfiorător. Însă, nu au aproape nici o legătură cu calitatea povestirilor lui Edgar Allan Poe, cu care au fost comparate.

L-am citit pe Edgar Allan Poe, pe Stephen King și pe alții din genul lor, și nu aș putea compara aproape deloc stilul Marianei Enriquez cu dramatismul și tragismul scrierilor celor doi mari grei ai genului horror și supranatural. Într-adevăr cartea de față se încadrează în acest gen horror, dar parcă povestirilor scurte le lipsește ceva. Parcă nu sunt terminate. Sunt prea brusc încheiate și asta nu le sporește farmecul. Și nici nu intensifică plăcerea lecturii.

Pot zice că această colecție de proză scurtă din genul meu preferat aduce o premieră în ceea ce privește nivelul de satisfacție dat de lectură

Adică de la slab în jos. Nu zic că poveștile din ea nu sunt ciudate și mistice. Au elemente înfricoșătoare, pe alocuri crează o atmosferă de groază, care te-ar putea băga în panică. Dar nu sunt suficient de terifiante pentru gustul meu. Autoarea din Argentina scrie bine. Probabil s-a inspirat mult și bine din mitologie, din folclorul local și din legendele țării ei. Însă pe mine nu a reușit să mă convingă.

Totuși, nu îmi pare rău că am citit acest volum. Coperta e foarte atrăgătoare și titlul la fel, este bine ales. Mai degrabă aș fi regretat să știu de carte, să mă fi ațâțat prin genul ei și să nu o fi citit. Așa, am descoperit pe cont propriu cum sunt povestirile și același lucru îl recomand și altor cititori, îndiferent de genul ales.

Chiar dacă citiți recenzii sau rezumate favorabile ori nu despre o anumită carte, dacă vă atrage în orice fel și o puteți obține, citiți-o cu ochii voștri și apoi formați-vă o părere proprie. Așa cel puțin, entuziasmul ori dezamăgirea vor fi ale voastre și nu vi le vor dicta alți lideri de opinie.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: CE-AM PIERDUT ÎN FOC
Autor: Mariana Enriquez
An apariție : 2017
Editura: ART
Nr. Pagini: 264
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 1472

Alte recenzii de la Mariana Enriquez:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 10 luni, 3 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments