Literatura din America latină îmi este încă un plai neexplorat, nu prea am avut contact cu opere din acea zonă geografică, astfel Marina Enriquez mi-a făcut o inițiere de-a dreptul covărșitoare în lumea sud-americană.
Ce-am pierdut în foc este un roman țesut sub formă de antologie, cuprinzând douăsprezece povestiri macabre, dure, sincere, unele plecând chiar de la fapte reale din spațiul argentinian. Romanul Marianei Enriquez este unul greu. Recunosc că am tras adânc aer în piept înainte de a începe alt capitol, am tremurat și suspinat citind povestirile de o încărcătură emoțională extraordinară, de o intensitate înecată în zbucium și durere.
Cele douăsprezece capitole-povestiri sunt ciudate și dure; am închis cartea cu zeci de întrebări, cu prea bine cunoscutul ce-ar fi fost dacă..Mai mare mi-a fost durerea când, după câteva documentări, am realizat că Argentina chiar a cunoscut faptele relatate în roman, și că acestea nu au fost doar o plăsmuire a imaginației autoarei.
Poate că e fata paznicului, ne-a zis fratele Paulei, în timp ce ne ducea înapoi acasă și râdea de noi, fete stupide care au crezut că s-au întâlnit c-o fantomă.
Dar eu știu că fata aia era a nimănui.
Totul este încâlcit și devastator. Cert e că Ce-am pierdut în foc este una dintre cărțile greu de digerat, care mai mult ca sigur nu va fi pe placul tuturor. Se citește însă foarte ușor, dar vă garantez că veți citi unele secvențe de două sau mai multe ori, pentru a înțelege în profunzime mesajul literar. Nu știu dacă Ce-am pierdut în foc este neapărat o carte horror, deși mult timp am rămas blocată pe imaginile din roman, mult timp am pierdut nopți gândindu-mă la apele negre sau piticul clăpăug. Totuși, deși șocante și cu scene morbide, povestirile din Ce-am pierdut în foc au avut, în viziunea mea, o finețe aparte. Pe parcursul cărților horror mă regăsesc adesea îngrețoșată, pe când discursul epic al Marianei Enriquez m-a surprins doar tremurândă și îndurerată, dar nu îngrețosată.
Ce-am pierdut în foc este o carte dificilă, și totuși aparte. Aș citi-o de oricâte ori mi-ar pica în mâini, și deși morbiditatea istorisirilor i-ar face pe majoritatea să renunțe, pe mine m-a atras ca pe un magnet. O scriitură la fel de ascuțită ca limba unui șarpe veninos, o lectură de-a dreptul cruntă, captivantă, încâlcită, despre moarte ca un stil de viață. Da, chiar asta am vrut să spun! 🙂
Lecturi și zile cu aromă de scorțișoară ♥
Alte recenzii de la Mariana Enriquez:
