Patrick Ness este autorul care m-a făcut să îmi percep ochii ca fiind un râu, care are frâu liber spre a curge. De ce spun asta? Consemnez acest lucru, deoarece el este cel care a abordat într-o carte precum Chemarea monstrului, unul dintre cele mai dureroase subiecte. Moarte este doar o jucărie în mâinile autorului, iar sufletul cititorului este o fântână în care picură cu fiecare minut, lacrimi.
M-am așezat comod pe un fotoliu pentru a descoperi surprizele care stau la baza cărții. Nu mare mi-a fost uimirea, când am constatat că această carte îmi va sfâșia sufletul, că mă va rupe în bucăți, iar piesele lipsă, căzute odată cu descoperirile, se vor pierde într-un univers al durerii, într-un colț al suferinței, o suferință catastrofală, ce te preface într-o stană de piatră.
Prin inocența lui, însă, Conor te readuce la viață. Când deschizi ochii vezi o mare, o mare de păreri de rău, o mare de tristețe, o mare care predomină zilnic pe chipul micului băiat.
Toată această nostalgie și-a pus amprenta asupra lui în momentul în care mama, cea mai importantă ființă, a fost diagnosticată cu o boală foarte gravă.
În ceea ce privesc medicamentele pe care aceasta trebuia să le folosească, țin să vă spun că nu prea mai erau trebuincioase. Mai este puțin doar și ele nu vor mi putea fi folosite. Și, totuși, există întrebarea, cât timp va mai fi mama lui Conor lângă el? Este ea o fire puternică, care să poată să învingă moartea?
Într-un mod trist și specific, Patrick Ness reușește să atragă toate privirile spre scrierea lui. Prin originalitatea impresionează și dărâmă suflete. Puterea de autocontrol nu îți mai aparține, ci, treptat, te îndrepți spre prăpăstiile vestitoare de moarte.
Speranța, totodată, este în inima lui Conor precum o lumânare aprinsă, o lumânare care, chiar dacă fâlfâie, este aprinsă. Pentru mama lui, Conor ar fi dispus să facă orice sau măcar să încerce.
În ceea ce privește locul în care acesta poposește și aici mă refer strict la dormitor, el devine un sanctuar în care, treptat, apar frunze și viața, se pare, prinde aripi sub parchetul din camera lui.
Miezul nopții capătă o altă însemnătate, astfel că ora 00:07 devine pentru Conor un nou început, un început în care el învață să comunice cu alte creaturi, dacă oamenii nu îi sunt prea dragi.
Monstrul apare de fiecare dată la această oră și Conor, inițial, dă dovadă de încăpățânare. Când monstrul îi comunică că îi va spune trei povești, el este puțin sceptic, însă, până la urmă, ascultă prima poveste.
Am iubit înțelepciunea pe care Patrick Ness i-a atribuit-o monstrului, iar datorită acestui personaj, povestea a avut o alură diferită. Prezența monstrului, dar și calitățile lui fac din Chemarea monstrului un roman dedicat atât copiilor, cât și adulților.
Pentru copii, el este un atlas prin intermediul căruia se descoperă trăiri. Cartea vine ca un semn de avertizare, care îi îndrumă pe adolescenți să acorde atenție celor dragi, să aprecieze orice moment și să trăiască clipe de neuitat alături de cei care mereu sunt prin preajmă. Această carte este precum o învățătură, care pe cât de mult o înțelegi, pe atât de tare te mustră. Te taie în bucăți, te sfâșie, dar nu te mai lipește.
Pentru adulți, ea vine precum un avion încărcat cu lecții. Ea oferă informațiile necesare de care un părinte are nevoie. Acest volum este subtil și dacă nu ești atent la detalii, s-ar putea ca lectura să fie în zadar.
Chemarea monstrului nu ține cont de vârstă. Acest volum impresionează și dărâmă porți construite prin putere.
Acest subiect unic nu poate fi omis, iar faptul că personajul principal va avea prilejul de a-și spune povestea, oferă cititorului ocazia de a vedea că acest băiețel a știut încă de la început ceea ce are să vină.
Apreciez mult statornicia de care a dat dovadă, chiar dacă mai are clipe când dărâmă tot, neținând cont de sfaturile bunicii.
Tatăl lui are deja o nouă viață, o viață alături de altă femeie, o femeie care se pregătește să aducă pe lume rodul iubirii lor. El, totuși, nu a uitat de fiul său și, pe cât de mult poate, îi este alături.
Doar când te gândești la această situație îți vine să plângi, însă lacrimile se vor intensifica în momentul în care povestea va fi relatată cuvânt cu cuvânt.
Viața mamei lui Conor este în mâinile lui. Ce va alege pentru aceasta? Viața sau moartea?
Chemarea monstrului este un roman al tristeții, un echivalent al durerii, acea durere care te apasă și abia ce îți permite să respiri.
Într-un univers în care tristețea predomină, acest roman vine să ciupească pe fiecare și să amintească că astăzi nu poate fi mâine, cum nici mâine nu poate fi astăzi.
Vin cu un sfat, totuși, sau mai bine zis o avertizare prin care doresc să vă înștiințez să vă pregătiți batista, deoarece Chemarea monstrului va stoarce orice sursă de apă din voi.