Clubul mincinoșilor este o autobiografie, una dureroasă și amară, dar scrisă cu multă ironie și haz. Este de asemenea un bestseller și câștigătoarea premiului Martha Albrand la categoria nonficțiune și o găsiți în colecția Narator de la Publica, colecție care continuă să mă surprindă foarte plăcut. Adevărurile pe care autoarea le expune fără niciun fel de inhibiție șochează, dar probabil asta este și intenția ei. Deoarece ce a trăit nu este o copilărie normală. De fapt, mai nimic din ce se întâmplă în carte nu se apropie de normal. Dar trebuie să recunosc că îi admir sinceritatea și curajul și determinarea de a depăși trauma. Deoarece prin cartea asta, scriind-o, rememorând și reluându-și copilăria, probabil a căutat și o cale de vindecare, de a face pace cu trecutul. De a se scutura de el cum se scutură un câine ud de apă și a-și trăi viața fără teamă, dar mai ales pentru a înțelege de ce s-au întâmplat toate. Personal cred că fiecare copilărie în parte este remarcabilă și originală. Copiii au darul (care se pierde odată cu maturizarea) de a privi viața ca pe un lucru de neprețuit. Este în firea lor să prefere bucuria lucrurilor mărunte în detrimentul tristeții pentru cele importante.
Cartea propune perspectiva minorului, o perspectivă inocentă și naivă din care răzbat ca niște lame de cuțit violența, abuzul, neglijența.
Karr s-a născut la începutul anilor 1960 într-o familie profund disfuncțională cu o mamă alcoolică și un tată înclinat spre violență. Împreună cu sora sa mai mare, Lecia, Mary a trăit o mare parte din copilăria sa în Leechfield, Texas cu o scurtă întrerupere petrecută împreună cu mama lor în Colorado, perioadă în care părinții au fost despărțiți.
Ambii părinți provin din familii modeste, tatăl a luptat în cel de-al doilea Război Mondial și lucrează în industria petrolieră, având un job destul de prost plătit. Mama are înclinație către pictură, dar problemele psihice se accentuează în momentul în care, grație unei moșteniri neașteptate, dispune de bani pe care îi folosește pentru a-și statornici dependențele. Situația familială este foarte tulburătoare pentru cei doi copii care se simt în permanență amenințați și prinși la mijloc de apucăturile suicidare ale mamei. Episoadele violente sunt cutremurătoare și au o muzicalitate aproape poetică care parcă încearcă să ascundă problemele majore cu care se confruntă familia.
Clubul mincinoșilor este format din câțiva prieteni ai tatălui fetelor și reprezintă singurele ocazii în care tatăl său, destul de urzus și tăcut de fel, manifestă nevoia de a comunica și socializa. Bineînțeles că aceste întâlniri sunt stropite din belșug cu alcool și povestiri deocheate, dar aceste lucruri nu par motive ce ar putea să-l determine pe tată să o excludă pe Mary din gașcă. Pe marginea poveștilor pe care le aude la club, Mary povestește și propriile experiențe trăite grație mamei sale. Pentru că figura centrală a cărții rămâne mama, o femeie independentă, încăpățânată, plină de farmec, dar cu mari traume emoționale. Aceste traume emoționale se răsfrâng asupra copiilor. Fiecare ieșire necontrolată a mamei lasă urme în psihicul lor sensibil. Fiecare nouă internare le lasă nedumerite și înspăimântate. Deciziile pe care mama lui Mary le-a făcut în tinerețe o vor bântui toată viața și din cauza lor copiii vor avea cel mai mult de suferit. Mary va încerca să-și înțeleagă mama, să-i înțeleagă tăcerile furioase și să caute explicații pentru episoadele îngrozitoare pe care aceasta le declanșează. Charlie Marie Moore Karr rămâne o enigmă toată copilăria lui Mary, dar una pe care nu se poate abține să n-o iubească necondiționat în ciuda pericolelor și neglijenței la care este supusă.
The Times a numit această autobiografie una dintre cele mai bune cărți scrise despre copilăria în America și probabil deosebirea dintre părinți o face atât de fascinantă. Deoarece tatăl este un tip care nu iese cu nimic din comun, într-adevăr bea cam mult, dar nu folosește violența împotriva copiilor, nu-i pedepsește, nu le vorbește urât. Nu e nici un model, dar încearcă să-și susțină fete cât poate. În schimb, mama este o explozie de trăiri și sentimente. Este centrul universului pentru toți membrii familiei. În jurul ei gravitează toți, și fetele și soțul, în ciuda stării permanente de nervozitate și instabilitate ce o caracterizează.
În ultima parte a cărții, Mary face un salt de 17 ani, rememorând momentul în care secretul mamei îi este dezvăluit și tatăl său, aflat pe patul de moarte, are nevoie de îngrijire permanentă.
Bineînțeles că citind memorii rămân întotdeauna impresionată de acuratețea amintirilor scriitorului care mie îmi lipsește cu desăvârșire. Copilăria mea este un șir nesfârșit de imagini disparate, desperecheate și incomplete, încărcate de multe emoții, dar suferind grav la capitolele luciditate și continuitate. Mary cred că a compensat golurile cu emoțiile și a încercat să demonstreze că oricât de neconvențională și dură ar fi o copilărie există posibilitatea ca ceva bun să iasă totuși din ea.
Alte recenzii de la Mary Karr:
