Codul lui Da Vinci a fost una dintre cele mai interesante lecturi, acum câţiva ani, pentru sufletul meu de învăţăcel în ale beletristicii. Acum, recitind acest roman, am simţit aceeaşi plăcere ca şi în trecut.
Dan Brown a pus religia, odată cu Codul lui Da Vinci într-o nouă lumină. Ce este însă cu adevărat minunat este pânza pe care Dan Brown a ţesut-o şi unde şi-a ataşat întocmai ca în imaginea bradului de Crăciun, „globuleţele” de istorie pline cu fărâme de poveste care mai din care mai surprinzătoare.
Recunosc că datorită acestor „globuleţe” am „alergat” apoi şi în lectura Îngeri şi demoni, a doua carte semnată Dan Brown cu aceleaşi „picanterii” religioase, dar şi prin alte opere ale căror teme erau de asemenea Sfântul Graal, Maria Magdalena, Cavalerii Templieri, etc.
Ce vreau să spun mai exact este că, după ce citeşti Codul lui Da Vinci, tu, ca şi cititor vei alerga în două direcţii:
- Vei citi tot ce există în materie de carte cu semnătura Dan Brown, precum: Îngeri şi demoni, Fortăreaţa digitală, Conspiraţia, iar acum mai nou, Simbolul pierdut şi Inferno.
- Dar vei citi şi toate cărţile ce dezbat temele cuprinse în Codul lui Da Vinci, precum: Sângele Sfânt şi Sfântul Graal, Giulgiul de la Torino, Cavalerii Templieri, Confreria Sfântului Giulgiu, şi dacă eşti neinspirat, chiar şi Codul spart al lui Da Vinci, etc.
În ciuda acestor viitoare perindări, un lucru este cert: Codul lui Da Vinci este o lectură frumoasă, plină de mister şi istorie. Dan Brown reuşeşte într-un mod uimitor să creeze acţiune învăluită în artă şi istorie, şi să ne facă nu numai să ne pierdem într-un roman de acţiune ci şi să învăţăm câte ceva despre arta lui Da Vinci, despre numeroasele culte precum Opus Dei, Prioria de Sion, Cavalerii Templieri, dar şi numeroase poveşti despre naşterea creştinismului.
Şi cum îi „stă bine” oricărui roman de acţiune, povestea fulminează cu uciderea lui Jacques Sauniere, director al Muzeului Luvru. Primul suspect: americanul Robert Langdon, profesor de simbolistică şi istoria artei care avusese fixată o întâlnire cu Jacques Sauniere chiar la ora la care fusese ucis. Aflat sub ameninţarea cu închisoare, deşi încă în necunoştinţă de cauză, Sophie Neveu, agent al DCPJ îi va subtiliza fuga din mâinile poliţiei chiar în ultima clipă.
Odată cu fuga lui Robert Langdon prin Franţa, nouă, cititorilor, ni se deschide o adevărată enciclopedie a lumii mistice plină de simbolism.
Învăţăm să facem distincţia între steaua cu cinci colţuri care deşi are reputaţia unui semn satanic, de fapt este steaua lui Venus şi simbolizează iubirea şi frumuseţea, iar steaua cu şase colţuri, numită steaua lui David, mai este numită şi steaua lui Solomon.
Aflăm cum a luat naştere ghinionul zilei de vineri 13, cum Prioria de Sion ascunde şi apără nişte documente vitale legate de creştinism, documente numite Sangreal sau Sfântul Graal, dar şi garda înfiinţată pentru apărarea acestora, numită Cavalerii Templieri, ce este proporţia divină, şi nu numai.
În continua fugă de comandantul DCPJ, Bezu Fache, dar şi de o organizaţie misterioasă, un lucru este clar: la capătul tunelului vom descoperi marea poveste a Sfântului Graal. Sau aşa sperăm, cel puţin. Şi ne întrebăm: oare ce o fi Sfântul Graal? un pocal sau o linie de sânge?
Căutarea Sfântului Graal este, de fapt, năzuinţa de a îngenunchea în faţa osemintelor Mariei Magdalena. Un pelerinaj şi o rugăciune la picioarele celei ostracizate.
Făcând abstracție de credință și religie, am apreciat stilul original al autorului, precum și informațiile ce-ți dezvăluie lucruri la care sigur nu ai avut acces, și în plus, ți-a îmbogățit cultura generală. Ţin să vă aduc la cunoștință că Dan Brown nu vine să vă zdruncine credința ci să vă cultive cultura generală, să vă facă un rezumat cu iz de fantastic al istoriei, bazat pe informații reale. La finalul zilei fiecare poate să creadă în orice și în oricine. Dan Brown nu ține să vă arate în cine să credeți, ci vă oferă o istorie în straie ”de altfel”.
Pe ansamblu, Codul lui Da Vinci este un roman de acţiune, cu fracţiuni de istorie, artă, religie şi mister. Dan Brown scrie un roman ce lasă loc de interpretări: pe de o parte arunci romanul în vraful cu ficţiune, pe de altă parte o să-l arunci în sfera conspiraţiilor şi a posibilelor variante ale istoriei.
Misterul şi miraculosul ne hrănesc sufletul, domnule Langdon, nu Graalul în sine. Frumuseţea Graalului rezidă în spiritul său eteric. Pentru unii, continuă Marie Chauvel ridicându-şi privirea spre turlele Capelei Rosslyn, Graalul e o cupă care le-ar putea oferi viaţa fără de sfârşit. Pentru alţii, e doar căutarea unor documente pierdute şi a unui vechi mister. Iar pentru majoritatea, bănuiesc că Graalul este, pur şi simplu, o idee luminoasă… o comoară mirifică, de neatins, care ― chiar şi în lumea nebună de azi ― ne inspiră şi ne îmboldeşte.