Recenzie “Copiii de pe Volga” de Guzel Iahina

de | oct. 24, 2023 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Sunt atât de multe cuvinte care pot descrie această carte încât orice omisiune ar fii esenţială!

Pare că citeşti Romance, Fantasy, Horror, Fiction şi History în acelaşi timp.

Cum vine asta? Este un amestec genial între realitatea politică a vremurilor şi modul în care ea e văzută de oamenii de rând.

Descrierile sunt aproape identice cu cele pe care le întâlnim în basme. Oamenii par să aibă aspecte şi puteri nepământeşti.

Multe imagini sunt descrise la cote astronomice încât este imposibil să crezi că sunt adevărate. Şi totuşi tinzi să le crezi. Iţi doreşti să o faci!

Guzel Iahina pare că foloseşte toate superlativele vocabularului, mai ales atunci când încearcă să explice ce simte Bach.

Kakob Ivanovici Bach duce o viaţă sub-mediocră şi nu este pregătit în niciun fel pentru radicala întorsătură care i se iveşte. Nu ştie, nu întelege şi nu poate nici să reacţioneze firesc şi nici să ia vreo decizie raţională.

Mintea, sufletul şi trupul îi sunt puse la mari încercări şi Bach, ca şi noi, se străduieşte să fie cea mai bună variantă posibilă a lui însuşi, în fiecare zi. Nu mereu îi reuşeşte, desigur.

Deşi este un om învăţat, pare să nu fii înţeles nimic din studiile sale despre viaţa adevarătă. Teoria cu practica, visarea cu realitatea, dorinţele cu faptele, focul interior cu îngheţarea trupului: totul se desfăşoară pe două tărâmuri care par să nu se întâlnească niciodată.

Cum vine asta? Ca şi cum: nimic nu te pregăteşte pentru crudul adevăr al vieţii reale.

Două tărâmuri. Două tărâmuri până când cartea scrisă ca un basm, începe să povestească basme adevărate.

Acum realitatea şi ficţiunea devin una şi aceeaşi. Basmele sunt scrise inspirate din realitate iar realitatea începe să se producă întocmai cum scrie în basme.

Cum vine asta? Este o măiestrie deosebită a scriitoarei, un talent aparte, nemaiîntâlnit.

Subtil îşi face apariţia şi descrierea dragostei părinteşti, pe care desigur Bach nu o întelege şi nu o poate explica.

Ca orice părinte îşi doreşte tot ce e mai bun pentru copilul său. Un viitor mai bun, o lume mai bună.

Dar el, nu doar că îşi doreşte ci chiar schimbă lumea în adevăratul sens: literalmente!

Făureste pur şi simplu una mai bună, una în care copilul său să aibă o viaţă cât mai fericită posibil.

Cum vine asta? Pur si simplu…

Oricât ne străduim să anticipăm ce urmează în poveste, surpriza de la sfârşitul capitolelor este fantastică. Ca şi cum un bâlbâit cronic se străduieşte din toate puterile să citească o pagină întreagă, cu multe întreruperi şi reluări iar ultimul rând, ultimele cuvinte, le citeşte dintr-o suflare, clar şi sintetizând esenţa întregului text.

Cum vine asta?

Citiţi!!!

Copiii de pe Volga
Copiii De Pe Volga

Traducător Luana SchiduAn 2022Editura Humanitas FictionPagini 444Limba RomânăGen Fantasy

Nota 10 / 107305 vizualizări

Ramona Elena BatisRedactor Booknation.ro

3 ani, 1 lună, 12 zile101 articolelocul 9/19

Alte recenzii de la Guzel Iahina:

Recenzie “Copiii de pe Volga” de Guzel IahinaRecenzie “Zuleiha deschide ochii” de Guzel IahinaRecenzie ”Zuleiha deschide ochii” de Guzel IahinaRecenzie "Trenul spre Samarkand" de Guzel IahinaRecenzie "Trenul spre Samarkand" de Guzel Iahina

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted