Recenzie „Cronicile lui Magnus Bane” de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson

de | aug. 24, 2017 | Fantezie, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Suspans

Când cineva spune Cassandra Clare sunt convinsă că inimile multor cititori bat la unison, aceasta fiind faimoasa autoare care a scris seriile „Instrumente Mortale”, „Dispozitive Infernale” şi are acum în lucru o altă trilogie numită „Uneltiri Întunecate” ce a apărut parțial la noi. Toţi îi ştim pe Jace, Clary, Izzy, Simon, Alec şi Magnus şi eterna lor luptă cu demonii. Dintre aceste personaje, Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan şi Maureen Johnson s-au oprit asupra lui Magnus Bane, cel mai puternic vrăjitor din Brooklyn şi i-au dedicat o serie de 11 poveşti sub numele de „Cronicile lui Magnus Bane”.

Aşa cum am menţionat, cartea este alcătuită din 11 poveşti, ce nu sunt relatate în ordine cronologică, însă au un conţinut foarte compact şi ne fac să ne dăm seama cine este de fapt Magnus Bane. Poate din cărţile trecute nu am reuşit să îl descifrăm în totalitate, dar acum sunt convinsă că veţi termina cartea pe deplin satisfăcuți de apropierea cu acest personaj.

Întâmplările ne sunt prezentate într-o ordine aleatorie, fiecare cu specificul ei. Fie că sunt amuzante, încărcate de suspans, detaliate, sau mai uşor de parcurs, toate ne înfăţişează întâmplările prin care a trecut Magnus până în punctul în care a început aventurile cu personajele noastre preferate din „Instrumente Mortale”. În câteva dintre acestea apare şi Alec şi am fost foarte încântată, deoarece pătrundem mai adânc în mintea lui şi vedem exact care îi sunt temerile şi speranţele referitoare la această relaţie. Avem parte şi de câteva scene care nu au fost publicate până acum, dar vă las pe voi să le descoperiţi. Fiecare povestire are la început câteva imagini care mi-au plăcut foarte mult şi m-au ajutat să îmi fac o idee asupra înfăţişării fiecărui personaj, mai puţin a lui Magnus, pentru că la acest capitol avem deja multe surse de inspiraţie.

Recomand cu încredere această carte, deoarece vă va apropia mai mult de vrăjitorul nostru drag şi îl veți cunoaşte chiar mai bine decât credeaţi iniţial. O consider o idee foarte bună şi modul de relatare este atât de antrenant, încât îţi captează atenţia încă de la primele pagini. Sunt foarte curioasă să vă aud părerile. Lectură plăcută!!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: CRONICILE LUI MAGNUS BANE
Autor: Cassandra Clare
,
Sarah Rees Brennan
,
Maureen Johnson
An apariție : 2017
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 441
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2628

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 4 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments