Cristina Nemerovschi a relevat în Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes portretul ariviștilor scriitori și nu numai, ai anilor 2010, pe care îl cunoaște prea bine, în statutul său.
Recunosc că am început să citesc acest volum cu un oarecare scepticism. Înțeleg, sau credeam că înțeleg, parțial, termenul de roman pamflet, doar că nu știam la ce să mă aștept. Nu știam că aveam să găsesc în paginile acestei opere un cumul de multe situații, de multe caractere și ideologii eronate care pretind totul, care cred că văd totul și stau, de fapt, cu nasul într-un mare zid al mințirii sinelui.
Gigi Anghelescu are 39 de ani, patru luni, o săptămână, trei zile, șase ore, patru minute, câteva secunde și într-o dimineață ia hotărârea cea mare: să devină scriitor de succes.
De-a lungul cărții, sunt evidențiate diferitele întâmplări prin care actantul trece, fiind mai mult decât clară intenția de satirizare a întregii acțiuni, convertită în subiectul anterior precizat. Citind cartea, mi-am amintit de operele lui Caragiale și am remarcat diferitele tipuri de comic: de limbaj, de nume, de situație.
Scriitoarea uimește prin felul în care transformă întreaga societate în numai câteva personaje: Varvara Veronica Vagonet, Cernătescu, Georgescu, Horațiu, dar și alții, mai mult decât inspirați din viața de zi cu zi. Ceea ce mi se pare foarte interesant la această carte este faptul că surprinde o realitate mereu actuală, care se schimbă, aparent, dar nu evoluează niciodată.
A fost o lectură puțin mai grea decât îmi imaginasem, din cauza limbajului specific unui nivel scăzut de cultură, dar intenționat, al unor personaje, care contribuie la autenticitatea creației. Cu o satiră foarte inteligentă, finalul m-a impresionat foarte mult și abia când ajungi, ca cititor, să înțelegi conexiunile ființelor de hârtie cu cele reale, realizezi cât de onestă, verosimilă și amuzantă este această operă epică.
Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes este diferit de tot ceea ce a scris și, probabil, va scrie Cristina și mă bucur că mai putem găsi astfel de romane chiar și în perioada în care trăim. O privire amplă și dură asupra societății, pe care nu mulți o vor înțelege. Sunt sigur că, dacă I.L. Caragiale ar fi publicat sub numele său această creație, astăzi ar fi poate chiar mai apreciată decât O scrisoare pierdută.
Alte recenzii de la Cristina Nemerovschi:
