Doamna umbrelor, volumul al treilea din seria Orașul îngerilor, nu are grad de comparație. Mihaela Strenc a evoluat ca scriere. Și a evoluat mult, frumos, cursiv, captivant.
Douăzeci de ani mai târziu, personajele noastre preferate din Îngerul întunecat şi Valentina duc o viaţă echilibrată, fericită, şi alcătuiesc titulatura de familie perfectă. În timp ce Ana şi Iustin au un băiat, numit Valentin, Valentina şi Gabriel au doi copii, Gabriela şi Bogdan. Însă aşa cum era de aşteptat, aşchia nu sare departe de trunchi. Copii Valentinei şi ai lui Gabriel sunt întocmai ca şi caracterele lor: liniştiţi, studioşi şi perfecţi. În partea cealaltă, se pare că Valentin a moştenit caracterul rebel al tatălui şi spiritul de sacrificiu al mamei.
-Eram aşa de mândru de el… Dar m-am amăgit singur, Valentin nu-mi seamănă doar fizic… E ca mine în toate privinţele şi nu se va opri până nu va distruge totul în jur.
Însă întocmai ca părinții tipici, nici Ana și nici Iustin nu văd dincolo de gesturile și comportamentul lui Valentin. Sunt dispuși să accepte ceea ce fiul lor vrea să arate, neluând în seamă cu adevărat bizareria comportamentului perfect al unui adolescent în drumul spre maturizare.
Când venea vorba de Valentin, nu mai asculta de raţiune şi se lăsa manipulat bucuros, iar spiriduşul acela rău, cu faţă angelică, exploata fără regrete slăbiciunile tatălui său.
Stabilitate şi mult prea cu plus, aşa poate fi caracterizat acest volum. Întunericul pare că aleargă ca orbul după lumină, în timp ce lumina nu poate fi suficient de strălucitoare dacă nu stă în preajma întunericului. Valentin are acelaşi spirit năbădăios şi capabil de sacrificii ca şi Ana. Pentru persoana iubită este capabil să întreprindă orice acţiune, atâta vreme cât există speranţa reuşitei. Însă, spre deosebire de Ana, Valentin a reuşit să dea peste persoana care nu necesită salvare, sau cel puţin, nu în sensul în care se aşteptau cu toţii.
-Omul e cel mai mare basm. Şi dacă sapi mai adânc, s-ar putea să constaţi că şi lumea pe care o consideri reală e tot o poveste, iar noi suntem doar simple personaje.
Diana rămâne, în ultimii ani, ca o vagă iritare pentru toţi ceilalţi, mai puţin pentru Valentin, care pur şi simplu pare captivat de zeiţa cu păr de abanos. Valentin, cel fără puteri de Veghetor reuşeşte să transforme, într-un final, iritaţia în palpabil. Dia îşi găsește drumul spre lumea celor adormiţi, însă nu fără a frânge alte inimi.
Dia era mai frumoasă decât şi-o imaginase, cu părul ei de abanos şi ochii negri, scânteietori. Avea o gură cărnoasă şi o alură de domniţă din alte vremuri. Din punctul lui de vedere, tânăra nu era nicidecum un monstru, cum o considerau toţi, ci mai degrabă un fel de ideal feminin- unul malefic, ce-i drept.
Ema, liceanca ciudată, cu vestimentaţie de „epocă”, ţinută sub lupă de o mamă încastrată în religiozitate şi pioşenie, ambele locuind în casa unei mătuşi care nu este mai diferită decât propria mamă, reușește ceea ce nici o femeie nu a putut: să-i facă inima lui Valentin să palpite. Însă Ema cea neștiutoare nu poate fi înșelată atât de ușor, iar acțiunile dezamăgitoare ale lui Valentin vor reuși să o îndepărteze.
Se uimea pe el însuşi, cât de inventiv şi de diabolic putea să fie. Dar, dacă ceilalţi se lăsau prostiţi, de ce să îi cruţe? De ce să aibă milă de cei slabi? Dacă nu se puteau apăra, n-aveau decât un singur destin- să fie prada celor puternici. Era lupul în blană de oaie, şi nu-l deranja câtuşi de puţin lucrul acesta.
Însă, pe cât de repede sunt îndepărtați de acțiunile frivole pe atât de repede sunt aduși împreună când răul își ițește tentaculele pentru a se năpusti după frumoasa Ema, transformându-l pe Valentin într-o victimă a neputinței.
-De ce au toţi impresia că oamenii ciudaţi sunt răi? se întrebă ea cu voce tare.
-Acum, răspunse el, cine nu e ciudat pe lumea asta? Chiar şi oamenii care par perfect normali au nişte secrete bine păzite, de care nu sunt prea mândri. Singura chestie e că unii reuşesc să se ascundă mai bine ca alţii.
Mihaela Strenc s-a întrecut pe sine în acest volum. A adunat voinţa şi destinul a două suflete şi le-a transpus în următoarea generaţie. O generaţie ce are datoria de a spăla scăpările părinţilor şi de a le elibera sufletele. Valentin este ca un executant al planurilor începute inconştient cu ani în urmă şi cel care se va alege cu cea mai frântă inimă. Valentin va fi cel fărămiţat în mii de bucăţi de un destin crud.
Îi luase mult să înţeleagă asta, faptul că iubirea necondiţionată putea fi plină de cruzime, că deciziile bune nu erau întotdeauna menite să îi mulţumească pe ceilalţi, ci să le stoarcă lacrimi amare, că lumina adevărului nu era suportată de ochii tuturor.
Dezamăgiri, răni și proiecte începute cu mulți ani în urmă care-și vor găsi împlinirea în prezentul Veghetorilor. Cine va ieși învingător și cine ce va pierde în noua luptă a binelui contra răului?
-Dar nu suntem în basme, fiule. În realitate, binele nu învinge întotdeauna. Şi atunci când învinge întunericul, Veghetorii plătesc cu inimile lor!
Alte recenzii de la Mihaela Strenc:
