Duelul vrăjilor este un volum ce m-a cucerit mai întâi vizual. Tenta întunecată, alb-negru, în combinaţie cu un roşu aprins sare izbitor de repede în ochi. Iar stilul cărţii de joc, înfăţişând două chipuri opuse te provoacă şi mai mult să-i descoperi povestea. Şi nu am fost deloc dezamăgită. Ba mai mult, toată cartea s-a împărţit în personaje numai bune de urât şi personaje bune de îndrăgit.
Ştiam că în a doua zi avea să facă exact ce spusese- să se alăture celorlalţi. Aşa se întâmplă atunci când nu te simţi suficient de puternic ca să fii de unul singur.
Sebastien de Castell, cu această poveste, m-a făcut să realizez şi că a trecut ceva timp de când nu am mai păşit într-o lume a vrăjilor, iar magia a stat destul de departe de lista mea de lectură. Duelul vrăjilor este o combinaţie furtunoasă dintre un pachet de cărţi de joc şi magie. Se împletesc atât de armonios încât nu ştii unde începe unul şi unde se termină celălalt.
Unul dintre primele lucruri pe care le înveţi în cazul unui duel este acela că doar un idiot şi-ar arăta atuurile înainte să înceapă lupta, însă, cum părea imposibil să îl înving pe Tennat în magia de fier, el s-a gândit, probabil, că nu avea nimic de pierdut.
Ne intră la inimă mai întâi, Kellen. Fiul marelui Ke’heopes, mag puternic al clanului Jan’Tep, la aproape şaisprezece ani, la limita duelului iniţiaţilor, nu a rupt niciun sigiliu al puterii. Practic, magia se ascunde de el. Oricât ar încerca, rezultatul este acelaşi: nu poate face vrăji. Noroc cu mintea-i ascuţită cu care se fofilează de fiecare dată, ba mai mult, reuşeşte chiar să şi câştige un duel. Păcat cu isteaţa de Shalla care-i divulgă înşelăciunea.
-Lucrurile pe care le construim în viaţă dăinuiesc adesea după noi.
Shalla este minunata sa soră care, la doar treisprezece ani, a rupt deja patru din cele şase sigilii de magie ale magilor Jan’Tep. De altfel, Shalla este un personaj pe care nu am reuşit să-l aloc unei echipe urât/plăcut. Pe de o parte pare bine intenţionată şi chiar cu dorinţa sinceră de a-şi ajuta fratele să nu devină un Sha’tep, pe de altă parte pare că este mai mult interesată de acţiuni care să o ajute să iasă în faţă. La urma urmei este mai marea Shalla, fiica lui Ke’heopes.
Magia nu este nici bună, nici rea; felul în care o folosim îi dictează scopul.
Sha’Tep, sunt un fel de servitori-sclavi ai magilor Jan’Tep. Pierderea duelului care îi ajută pe iniţiaţi să păşească la rangul de mag, îi aruncă pe învinşi la treapta cea mai de jos a societăţii. O treaptă spre care se îndreaptă vertiginos şi Kellen. Noroc cu Ferius Parfax, o nomadă, să zicem, care nu numai că-i salvează viaţa lui Kellen într-un moment când Shalla duce provocarea la refuz, ci îi oferă şi o alternativă.
-Mâncărimea pe care o simţi este de la pudra care îţi fac nervii s-o ia razna. Vraja aia idioată pe care o îndruga bătrânul te-ar fi lăsat paralizat şi cu mintea scrântită. Apoi, ca un gând ulterior, ea a adăugat: Nu că toţi cei din clanul Jan’Tep n-ar fi măcar puţin scrântiţi la minte.
Apariţia ei, îl aruncă pe Kellen în vizorul lui Mer’esan, soţia prinţului Jan’Tep care se stinge din viaţă, provocând noi bătălii, de data asta pentru postul de conducător, unde Ke’heopes se luptă cu vicleanul Ra’meth. La haosul instalat, adăugăm şi nişte pisici-veveriţe, întunecatele nekhek, spiritele demonice aruncate asupra clanului Jan’Tep, de către triburile Mahtek în lupta de acum trei sute de ani pentru oaza şi oraşul actualilor magi. O nebunie!
-Ştii, a zis Reichis, apropae că o plac pe fiinţa aceea umană. Poate că o voi lăsa să-şi păstreze amândoi ochii.
-Drăguţ din partea ta.
-Dar tot îi voi mânca o ureche.
V-am zăpăcit de cap. Dar Duelul vrăjilor nu poate fi rezumat în fraze concise. Totul este pură nebunie magică luată de asalt de cărţi intrigante şi o Ferius Parfax enigmatică şi cu iz de pericol. Cert este că Jan’Tep este un clan egoist ce nu ştie nimic în afară de magie. Dacă pierd acest atuu, ei sunt pierduţi ca şi specie. Totul se rezumă la a avea putere magică.
S-o ia naiba pe Ferius Parfax, cu cărţile ei de joc afurisite şi cu filozofia ei idioată de frontieră.
Kellen are o familie groaznică, din punctul meu de vedere. Ei nu se iubesc pentru ceea ce sunt ci în funcţie de câtă magie ai. Având în vedere că borcanul magic al lui Kellen e aproape de zero, vă imaginaţi şi câtă importanţă ocupă în ochii membrilor familiei. La asta îl adăugăm şi pe Reichis, pisica-veveriţă ce îi strică şi mai mult reputaţia aspirantului nostru mag.
-Ai jurat! Am exclamat eu. I-ai spus lui Ferius Parfax că mă vei ierta! I-ai dat cuvântul.
Tata s-a oprit, doar pentru o clipă. Când s-a uitat la mine, ochii îi erau plini de vină şi de tristeţe. S-a aplecat şi m-a sărutat pe frunte.
-Te-am iertat, Kellen, pentru că ne-ai făcut familia de ruşine, pentru că ai adus întunericul în casa noastră. Apoi s-a întors şi a muiat acul în metalul topit. Acum, e rândul tău să mă ierţi.
Mer’esan este o femeie ce vorbeşte în şarade, nedezvăluind nimic şi totuşi spunând totul. Îl provoacă pe Kellen să-şi folosească mintea precum un atuu şi să nu se lase îndoctrinat în identificarea cu magia. Drept dovadă, Kellen fie că merge la cacealma, fie că pune ideile cap la cap, în final nimereşte adevărul şi găseşte soluţia salvatoare. Reichis este cea mai antipatică şi adorabilă fiinţă. N-ai cum să nu-l îndrăgeşti. Ferius Parfax te cucereşte cu stilul zeflemitor de a lua în derâdere principiile şi credinţele magilor Jan’Tep.
-Păi, stai să văd, a mârâit Reichis. Eşti slab, eşti laş şi pari a fi cam singurul membru al speciei tale care nu are pic de magie. Totuşi, pe de altă parte…
S-a oprit din cârâit. Am privit în jurul meu să văd la ce se uita, însă n-am văzut decât pereţii care ardeau.
-Ce? Am întrebat eu.
-Nimic. Nu găsesc niciun lucru bun la tine, Kellen. Eşti cel mai neisprăvit membru pe care l-am văzut vreodată într-o specie de neisprăviţi, iar acum vei muri din cauza asta.
Duelul vrăjilor de Sebastien de Castell este o poveste minunată ce te prinde în mrejele sale încă de la copertă. Te fascinează şi te încarcerează în magie. Te pierzi cu totul în trăirile lui Kellen şi rămâi fascinat de câte întorsături de situaţie poate avea naraţiunea. Magie, identitate şi joc de cărţi, toate într-un singur volum cuceritor. Recomand cu toată inima. Sper să mai urmeze şi alte volume că prea mi-au fost dragi unele personaje.
-Nimeni nu este ceea ce pare a fi, am spus eu.
-E primul lucru pe care îl afli atunci când cutreieri lumea, puştiule. Fiecare crede că este eroul propriei poveşti.
Cine va conduce clanul Jan’Tep? Kellen- Jan’Tep sau Sha’Tep? Cine e cu adevărat Ferius Parfax şi cum de a ajuns în oraş exact în clipele de răstrişte? Ce-i cu nekehek şi de unde a pornit legenda? Surprize peste surprize.
“Suntem un popor foarte mic, mi-am zis. În ciuda magiei, suntem ca nişte copilaşi speriaţi şi paranoici, care încearcă să se apere de tiranii lumii devenind tirani şi mai mari.”
Acest volum este disponibil pe site-ul Editurii RAO şi în librăriile partenere.

Si mie mi-a plăcut cartea asta. Un fantasy intens!