Când o scriitoare mă impresionează cu o carte, pe cum mai scrie alta sunt mânată de curiozitate şi aştept cu nerăbdare să o citesc, deşi uneori se ridică la nivelul aşteptărilor mele, alte ori nu.
În cazul lui Agnes Martin-Lugand mi-au plăcut foarte mult şi m-au impresioat până la lacrimi cărţile: Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea şi continuare ei Viaţa e uşoară nu-ţi face griji. Apoi am citit Îmi pare rău sunt aşteptată, care însă nu m-a impresionat la fel de mult ca primele două.
Fericirea îmi scapă printre degete o are în prim plan pe Iris, o femeie căsătorită cu o viaţă liniştită şi monotonă, care realizează că nu este fericită, că nu face ce şi-a dorit mereu să facă, că nu şi-a fructificat pasiunea pentru croitorie. Alfă, după zece ani, că primii care i-au pus beţe în roate au fost chiar părinţii ei, prea dornici ca fiica lor să urmeze o şcoală de comerţ.
Aveam treizeci şi unu de ani şi un soţ mai preocupat de cariera lui decât de soţie- şi care tocmai îşi amintise că trebuie să avem o familie numeroasă; un serviciu al cărui singur merit era că mă împiedica să ma ţicnesc; stăteam singură şi pierdută în casa mea mare şi goală. Nu eram decât soţia lui Pierre. Nimic altceva.
Iris este persoana care te va face să stai un pic şi să te gândeşti dacă faci ceea ce ţi-ai dorit, dacă eşti împlinit cu viaţa pe care o duci? Îţi va arăta că poţi evada oricând din rutină, că nu e prea tărziu niciodată să-ţi urmezi visul.
Îşi ia inima în dinţi şi hotărăşte să înceapă să facă ceea ce-i place, pleacă la Paris pentru un curs de croitorie. Dar Parisul îi va dezvălui o nouă viziune asupra vieţii, va cunoşte doi oameni care îşi vor pune amprenta asupra viitorului ei : Marthe şi Gabriel.
Inima mea avea să fie pentru totdeauna frântă în două. Iris a lui Pierre. Iris a lui Gabriel. Doi bărbaţi două iubiri. I-aş fi râs în nas oricui mi-ar fi spus că nu poţi să iubeşti doi oameni în acelaşi timp. Ba da, era cât se poate de posibil. Doar că nu iubeşti în acelaşi fel. Cu Pierre era o dragoste supusă rutinei, liniştitoare. Cu Gabriel, o dragoste explozivă, pe muchie de cuţit, pe un tărâm necunoscut.
Aveam să plângtoată noaptea, pentru iubirea mea pierdută, iubirea mea imposibilă.
Încotro o va purta destinul pe Iris vă las să descoperiţi în aceasta carte care mi-a trezit interesul şi am lăsat-o cu greu din mână, cu personaje bine construite, cu decizii greu de luat, cu iubire dusă la obsesie şi dorinţă de control suprem.
O carte care demonstrează că: Fericirea este un vis de copil, împlinit la vârsta maturităţii.
Lectură plăcută !!!
Alte recenzii de la Agnes Martin-Lugand:
