Într-o zi oarecare, ai întins mâna și eu m-am așezat pe ea, nu credeam că adierea vântului și pielea ta catifelată îmi vor fi mormânt, că răsuflarea mea se va împleti cu tăcerea morților, iar aripile mele vor fi smulse ca simple petale de flori…Dar m-am înșelat și am ajuns să mor în ziua în care m-am născut.😔 (© Denisa Alina)
Fluturi striviți de M. Anjelais a fost prima palmă de emoții, -pe care am primit-o-, ce s-a imprimat perfect pe fața mea, nu aș fi crezut că o astfel de carte îmi va produce atâtea stări, am trecut de la confuzie, la supărare, de la fericire la triste și toate astea în doar câteva minute.
Nu a fost nevoie de foarte mult timp pentru a-mi da seama că este o carte perfectă din toate punctele de vedere, nu am decât cuvinte de laudă pentru acest roman pe care îl recomand într-o zi friguroasă de iarnă alături de un ceai cald.
Candece, este băiatul cu probleme, băiatul luminos, băiatul ce întruchipează perfecțiunea, însă pe dinăuntru este putrezit, un mort în descompunere prin care mișună râmele, mâncând din carnea trupului și lăsând în urma lor doar moarte.
Eu l-am asociat cu Dorian Grey, e exact ca el.
Un înger cu aripile răsucite și frânte, un înger zdrobit de durerea interioară și de luptă pe care o poartă la nesfârșit împotriva unei lumii pe care el cred că o înțelege, când de fapt el e singurul intrus în ea.
„Iar planul a eșuat și acum eu trebuia sa decid în numele meu…E doar un copil, mamă. Și e pe moarte!”
Ce faci când cel mai bun prieten e condamnat la o viață fără iubire? Încerci să-l faci fericit în ultimele lui clipe de viață?
Sphinxie este opoziția lui Candece, se consideră slabă, urâtă și lipsită de acea sclipire pe care o are prietenul ei cel mai bun. După episodul în care Candece o rănește, se dezlănțuie înăuntru lui infernul ce-l va mistui dreptat, dar sigur…
Un sociopat copiază emoția, nu le poate simți, iar atunci când o face își extrage emoțiile din rănile altora, dragostea pentru el nu înseamnă nimic, nu semnifică decât un cuvânt fără sens, fără noimă pe care acesta îl întâlnește mereu și mereu, însă fără să-i guste vreodată esența.
„Am fost plănuiți unul pentru altul, am fost sortiți unul altuia și acum trebuia să plecăm împreună”.
Pentru mine a fost un șoc această carte, dorința ei arzătoare de al face să se simtă bine, deși o respinge constant, de puterea ei de convingere și implicit puterea de a-şi diminua teama de a fi din nou rănită. La această carte am plâns, M. Anjelais a ales să fie unic prin mesaj, prin felul în care a scris cartea, prin subiect și prin personaje. Iar eu recomand această carte pentru a înțelege mai bine tipologia unor persoane și implicit să recunoașteți o astfel de boală.
Alte recenzii de la M. Anjelais :
