Am citit această carte cu câțiva ani în urmă, însă, chiar și în prezent, când o iau în mână, îmi amintesc cât de multă durere a exteriorizat acest volum. Mi-a plăcut acest lucru. Mi-a plăcut faptul că M. Anjelais a avut curajul de a publica o carte cu un subiect atât de unic și de fragil. Îmi vine să plâng când mă gândesc la cele două personaje prezente aici.
În primul rând, trebuie să vă familiarizez cu numele de Cadence și Sphinxie. Cadence este doar un băiețel, nu mult trecut peste unsprezece ani. El este o fire calmă sau, cel puțin, era. De asemenea, el este unul dintre protagoniști, iar de aceea, atenția se focusează, în principiu, pe el.
Pe de altă parte o avem pe Sphinxie, o fată simplă, timidă și cu prea puțini prieteni. Singurul ei prieten este Cadence, un băiat drag , al cărui suflet i-a fost promis de către mama lui.
Ceea ce nu știți voi este faptul că mamele lor le-au planificat viitorul, astfel că, aceștia doi sunt meniți să fie împreună, mai ales înțelegerii pe care cele două au făcut-o.
Cadence mi-a atras atenția cel mai mult, deoarece el este bolnav și această boală îl face vulnerabil. Sensibilitatea lui te pune în genunchi și durerea pe care acesta o emană te face să dorești să te bați cu capul de toți pereții.
Nici nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a descriere o astfel de suferință.
Candace, nu face nimic special, decât să picteze. El este un adevărat artist, iar acest aspect, din nou, vine să evidențieze o fărâmă de durere și de nostalgie. Această nostalgie nu se află în inima celui bolnav, ci în inima fetei, care ține extrem de mult la prietenul ei.
Copii fiind, nu știu cât de tare au apreciat ei gravitatea problemei, cert este că această experiență îi maturizează, îi transformă în suflete, care nu au parte de bucuria copilăriei.
Această boală mintală a lui Cadence este intuită de către tatăl lui Sphinxie în clipele în care cei doi își petreceau timpul liber afară.
Împreună, cei doi descoperă un fluture, un fluture firav, pe care Sphinxie dorea să îl prindă cu o plasă de fluturi.
Momentul dureros și plânsul sunt atât de bine gândite că există zero probabilitate ca cineva să nu plângă. Odată cu noi plânge și fetița, deoarece pe când s-a întors, Cadence a strivit fluturele.
Acestea sunt clipele în care povestea printre rădăcini, astfel că totul va lua amploare și vom avea parte de o poveste mai mult decât dureroasă.
Tata a observat ceva ciudat când aveam cinci ani. Eu și Cadence ne aflam în curtea din spatele casei, în timp ce Leigh și mama erau înăuntru, la un ceai. Tata s-a oferit să ne scoată afară la joacă și să ne supravegheze.
Nu-mi amintesc exact ce făceam, doar că, la un moment dat, a apărut un fluture frumos colorat și a început să danseze deasupra ierbii, în sus și-n jos, în sus și-n jos. S-a oprit pe o floare, apoi, iar și-a luat zborul, îndreptându-se în toate direcțiile cu aripile lui albastre și irizate ce reflectau lumina soarelui. Era cel mai frumos lucru pe care îl văzusem vreodată. Am fugit după plasa de prins fluturi, dar, când m-am întors, Cadence îl prinsese deja cu mâinile goale. Am fost încântată. Nu știam ce avea să urmeze.
Nu știu dacă am mai întâlnit vreodată o carte, care să mă sensibilizeze atât de mult, cert este faptul că Fluturi striviți este mai mult decât o carte. Ea este o experiență, la finele căreia găsim o morală.
În contextul cărții se vor vedea sacrificiile pe care protagonista le face pentru Cadence și se va observa și dacă acesta le va aprecia.
Pe mine, sincer, Sphinxie m-a lăsat mască. Când am întâlnit-o pentru prima dată am știut că o voi îndrăgi, deoarece prin sensibilitatea ei și prin puterea de sacrificiu m-a cucerit.
Există câteva pasaje în carte în care mi-a venit să îl bat pe Cadence, însă nu l-am judecat prea mult, deoarece, într-o oarecare măsură, nu era vina luna pentru ceea ce reprezenta, ci problema lui a reușit să îl controleze în totalitate.
Nu vă mai dau alte detalii, însă pot să vă spun că finalul este precum un cutremur. Acest final poate să răstoarne orice munte. Pe cititori, însă, poate să îi facă să plângă, iar eu nu am știut ce m-a lovit în momentul în care acel șoc s-a instalat.
Iubesc cărțile în care personajele suferă de o anumită boală, deoarece așa pot să descopăr trăirile lor, emoțiile pe care le simt și pot să mă transpun acolo pentru ele.
De asemenea, sunt sigură că această carte va atrage mulți cititori pentru că atunci când vine vorba de Fluturi striviți, nu ai ce să reproșezi.
Mie mi-a plăcut tot la această carte, chiar dacă, uneori, Cadence m-a enervat și m-a determinat să îmi doresc să îl plesnesc. În cele mai neașteptate clipe, el o va îndruma pe Sphinxie pe cărări ce tind să s împletească cu moartea.
Cu acest subiect deosebit, M. Anjelais a știut cum să mă atragă, iar eu consider că această carte este un magnet care atrage orice, dar, în special, cititorii.
Fluturi striviți nu este o carte oarecare, ci această carte este precum o mare în care te-ai afundat și cu fiecare informație nouă te scufunzi și rămâi fără aer. Ce te poate salva? Dând pagină după pagină vei observa că îți cresc aripi și vei putea ieși la suprafață, asta până când M. Anjelais ia foarfeca și ți le taie iar.
Eu vă invit să descoperiți cea mai sensibilă poveste pentru adolescenți de până acum și, totodată, vă sfătuiesc să nu vă emoționați prea mult. M. Anjelais mai are tendința de a sensibiliza peste limita posibilului.
Alte recenzii de la M. Anjelais:
