„Ghici cine moare primul” promite multe încă din descriere.
Cartea începe cu doi prizonieri a căror singură șansă de a nu muri amândoi este un glonț.
Astfel că acest unic glonț devine șansa la viață a unuia dintre cei doi. Dificultatea apare în momentul în care aflăm teribila veste că ei sunt suflete – pereche. Vor să-și petreacă restul vieții împreună. Cei doi se trezesc singuri și dezorientați într-un subsol părăsit. Nu au la dispoziție decât o armă încărcată cu un singur glonț și însoțită de mesajul: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supraviețuitorul va fi liber.”
Apare întrebarea: Cine ar fi putut concepe un astfel de scenariu de groază, în care chiar victimele înseși comit crima?
Torturați de spaimă, disperare, sete și inaniție, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui chin: unul dintre ei trebuie să moară. Cartea aceasta are ceva bolnav în ea, astfel că dacă sunteți pasionați de volumul dat la maxim de suspans, de un criminal misterios aflat în umbra nopții și de o crimă dubioasă, vă puteți delecta ziua cu această senzațională poveste. ”
Mi se pare mie sau îmbrățișările noastre nu ne mai prea încălzesc? Și nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agățat zi și noapte unul de altul, dorind să supraviețuim amândoi, disperați să nu rămânem singuri în locul acesta cumplit.
Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria – ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înțeles că am fost aduși aici cu un scop și că nu va exista un sfârșit fericit.”
Aș vrea de asemenea să menționez că romanul o aduce în scenă pe Helen Grace, o inspectoare curajoasă, personaj ce va apărea și în continuarea volumului:”Ghici ce e în cutie”.
Un roman polițist plin de acțiune în care psihologicul joacă un rol suprem.
Alte recenzii de la M. J. Arlidge:
