Îmi place ca pe parcursul unei lecturi să-mi iau notițe. Adică să scriu exact ce idei îmi trec prin cap atunci când mă pierd în poveste și, mai ales, ce simt. Și nu neapărat fiindcă aș tinde să uit, ci pentru simplul fapt că la începutul unei povești, când nu ai toate datele ci doar fărâme, ai anumite emoții, anumite gânduri. La final, când adevărul ți se relevă, este foarte probabil ca simțămintele să ți se schimbe, să nu mai fii cel ce erai la începutul poveștii, să nu mai simți și să nu mai gândești aceleași lucruri.
…cuvintele ne ajută să spunem ce sunt lucrurile, dar uneori nu funcționează când vine vorba de ceea ce nu sunt.
În Goana nebună a lumii, mi se schimbau ideile și sentimentele de la o pagină la alta. Urmăream un anumit personaj și-i criticam fiecare decizie în parte ca, mai apoi, să-mi îndulcesc critica și să-i dau circumstanțe atenuante. Tot oscilând de la un pol la altul, mă tot întrebam: ce ar trebui să gândesc sau să simt la finalul lecturii? Tot Goana nebună a lumii mi-a dat răspunsul, sau un răspuns că nu poate rămâne un răspuns absolut ci măcar unul general.
Intruziunea timpului și a istoriei. Punctul de coliziune al poveștilor.
Colum McCann mi-a dat el însuși răspunsul general la întrebările mele, fiindcă Goana nebună a lumii este pe rază largă centrul de coliziune al unor povești, al unor oameni. Un om face acrobație pe o sârmă legată între Turnurile World Trade Center. Eu m-am gândit, citind această istorisire: Așa, și?! Nu realizam la citirea primelor pagini ce cuprindeau această istorisire, că povestea omului mergând pe sârmă avea să fie punctul unde aveau să se întâlnească o varietate de oameni, oameni care până la acea coliziune aveau să trezească în mine nenumărate sentimente, nenumărate idei și critici. Fiindcă înainte de toate, asta știm noi, oamenii, să facem: să-i criticăm pe ceilalți. Să le criticăm deciziile, comportamentul, gândirea.
După ce am trecut de incipitul cu omul și sârma lui, m-am afundat în istoria lui Corrigan și a fratelui său mai mare. O poveste ce mi-a dat o notă de dezgust. Nu povestea în sine, ci lumea degradantă în care trăim, realitatea dintre pagini. Colum McCann îți face cunoștință cu familia Corrigan unde John Andrew cunoscut după numele de Corrigan, ca și cum el ar fi primit rolul de identitate al întregii familii, este într-o continuă căutare al lui Dumnezeu. Îl caută pe străzi, printre drogați, bețivi, prostituate, prin propriul suflet. Îl găsește? Nu știu. Voi să-mi spuneți, cei ce veți citi cartea.
Vine o clipă când, sătul să tot pierzi, hotărăști să nu te mai înșeli pe tine însuți, sau cel puțin să încerci, sau să scoți o ultimă dată flăcări pe nas, o ultimă șansă.
Pășind în povestea lui Claire, nu pot să nu mă gândesc la faptul că suntem niște ființe pe cât de inteligente, pe atât de superficiale. Nu putem vedea moartea cuiva drag drept același sentiment de rupere și tristețe pentru toată lumea. Facem diferență între durerea unui om sărac și durerea unui om bogat ca și cum banii ar putea înlocui pur și simplu o viață. Aaaa… și-a pierdut fiul. Nu-i problemă. La câți bani are… Superficiali. Asta suntem.
…lumea e rea și cu asta basta, iar speranța nu e nici mai mult, nici mai puțin decât ce poți să vezi cu ochii.
Apoi, aprofundând povestea, pășim în lumea prostituatelor, a lui Tillie și a fiicei, Jazzlyn. Oare le vom critica sau le vom compătimi atunci când le vom cunoaște istoria? Pășim în lumea mamelor ale căror fii au pierit în război, a oamenilor săraci, a oamenilor bogați. Oare viața și pierderea se simte la fel indiferent de statutul social și material? Dar mai ales, vom păși în povestea omului ce a mers pe sârmă și vom descoperi cum a ajuns tocmai povestea lui locul de coliziune a mulțimii.
Strânge în jurul tău toate lucrurile pe care le iubești și pregătește-te să le pierzi.
Finalul a fost unul dulce-amărui. De ce dulce? Fiindcă Goana nebună a lumii ajunge la un deznodământ, un final pe care nu-l așteptam. Eram sigură că va avea un final în coadă de pește. Dar nu a fost așa, ceea ce m-a bucurat nespus. De ce amărui? Fiindcă cunoști începutul poveștii. Sau începutul fiecărei povești, fiindcă nu există o singură poveste a unui singur om. Și cel mai important, ajungi să vezi cum destinul poate aduce în același loc o varietate de oameni care în mod normal nu s-ar intersecta, cel puțin așa am tinde să credem, niciodată în viața lor. Ce va rămâne din coliziunea lor, rămâne de descoperit în Goana nebună a lumii, o dramă impecabil construită, o poveste a poveștilor ce te va face să te oprești din goana ta prin viață.
Alte recenzii de la Colum McCann:
