În „Grădina raiului”, ultimul său roman, Hemingway abordează teme îndrăznețe și sensibile în același timp, de la erotism până la exprimarea crezului de scriitor. Cartea în sine are un destin tragic: romanul rămâne neterminat din cauza morții autorului și nu va fi publicat decât un sfert de veac de la decesul lui Hemingway.
Triunghiul amoros dezvoltat de cei trei protagoniști pleacă de la aparenta tulburare de identitate cu sinele a personajului principal, Catherine, în care autorul pare a transpune întreaga sa agitație interioară. Instabila personalitate a fetei oscilează între dragostea pentru David și impulsurile interioare a căror forțe nu le poate face față.
Pe de altă parte, David este scriitorul care începe să aibă succes, cu toate că este mai mult sau mai puțin la început de drum, dar a cărui dragoste pentru Catherine îl face să oscileze la rândul său între propriile dorințe și indulgența față de fata pe care o consideră „nebună”, acest fapt fiind pentru el suficient încât să-i cedeze în tot ceea ce ea-și dorește.
Astfel, pot să spun că Marita mi-a părut a fi mai mult un pretext, acel ceva necesar creării contextului de manifestare a unui fapt deja existent, care nu avea nevoie decât de elementul declanșator, devreme ce predispoziția exista în stare mai mult sau mai puțin latentă.
În rest, romanul este un clasic: doi tineri americani, proaspăt căsătoriți, excentrici și frumoși, boemi, își petrec zilele la plajă când pe țărmul spanion, când pe cel francez al Atlanticului. „Grădina raiului” este roman de dragoste și atentă analiză psihologică, un fenomen în sine. În plus, testamentul scriitorului din finalul cărții și finalul par a transmite ideea că, deși putem trăi în eden, nu este neapărat necesar să și fim alungați din el.
Alte recenzii de la Ernest Hemingway:
Mersi de recomandare. Nu am citit cartea .