Recenzie Puhoaiele primăverii de Ernest Hemingway

de | oct. 20, 2018 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Acum, că primăvara poate că nu mai venea, își punea întrebări. (pag.82)

     Puhoaiele primăverii (1926), cu a ei simplitate, “neafectare” care pare să-l preocupe mult pe autorul său american, Ernest Hemingway (1899 – 1961, SUA)  – din care nu lipsesc însă profunzimea sau conținutul –  nu au au avut, pentru mine, efectul unei indragosteli tumultuoase, ci mai degrabă, acela al unei depănări line, fără tensiuni, suspans, electrizare ori provocări.

De fapt, găsesc tocmai nimerit Hemingway ca lectură pentru vacanțe, mijloace de transport sau relaxare, pentru seri ploioase de toamnă târzie, între paturici pufoase, și pentru nopți geroase la gura sobei…devenită între timp, calorifer. J

Scripps O`Neil, “băiat de Harvard”, este un individ sensibil, aruncat să trăiască într-o lume neprietenoasă. Fiu al unui mare compositor – în timpul Războiului civil soldat în armata rebelilor – și al unei mame italience, venită din nord, are el însuși  înzestrări literare și ureche muzicală.

Totuși, simțind pasiunile dar și ratările la intensități superioare față de majoritatea oamenilor obișnuiți, el nu își poate valorifica aptitudinile, și singurele remedii – valabile doar pentru o vreme – pentru anestezierea durerii par să fie căsătoriile și alcoolul.

Mărcile care compun personalitatea sensibilă a protagonistului sunt presărate răzleț, fără pregătiri, aproape insesizabil.

Lui Scripps, aflăm, îi plăcea în copilărie firma luminoasă care se vedea de la geamul locuinței, mai ales albul pur, în care sclipea la început și nu neapărat “pelerinajul” în care îl ducea tatăl duminicile, să vadă monumentul dedicat anarhistilor, lângă Forest Park.

Copil, el este nevoit să-și vadă prima locuința incendiată, – în absența tatălui și sub privirile neputincioase ale mamei – de către generalul Sherman, și în altă ocazie, să părăsească brusc mediul familiar, cald, sigur, atunci când este aruncat în stradă, împreună cu mama lui.

Astfel, adultul poveștii noastre se căsătorește impulsiv, de mai multe ori, căutându-și, de fiecare dată, împlinirea și liniștea și decide să plece din Mancelona, după ce își pierde agoniseala de  o viață.

Pornit la drum cu destinația inițială Chicago “capitala literară a Americii”, el se oprește pentru o vreme în Petoskey, acolo unde lucrează cu brațele, într-o firmă de pompe, salvează o pasăre de pe peronul înghețat și mai culege o soție, pe Diana, englezoaică din Lake District, cu un trecut puțin bizar. Primăvara întârzie, face nazuri, tensiunea crește. În așteptare nu ne e niciodată ușor.

Taverna BUCATE PE-NCERCATE este un generos vas pentru naufragiați; ea îi adăpostește inițial pe Scripps și pasărea sa, supraveghează familia nou închegată, mai apoi îl cunoștem  pe Yogi Johnson, care a fost în Franța și care, pentru o vreme, se luptă  să înțeleagă ce anume a zdruncinat războiul în interiorul său, încât, iată, nu mai poate dori nicio femeie…

Tot aici, o camaraderie ciudată, între albi și roșii, noi pasiuni se stârnesc, noi decizii, năruirea unor speranțe. Într-adevăr, Ce n-ar putea aduce primăvara? (pag.119) cu ale ei puhoaie, anunțate, în sfârșit, de ghiduș – capriciosul chinook?

Citiți! Citiți Ernest Hemingway! Citiți Puhoaiele primăverii!

NOTA: 7 / 10

Titlu: PUHOAIELE PRIMĂVERII
Autor: Ernest Hemingway
An apariție : 2014
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 124
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 2078

Alte recenzii de la Ernest Hemingway:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
filme online

frumoasa recenzia.felicitari