Culisele puterii trage cortina la o parte, o rupe cu totul chiar şi ne arată exact asta: culisele!
Vedem personajele care joacă pe scena politică fără machiaj şi fără costume, fix aşa cum sunt ele în realitate, atât de enigmatice încât ne putem aştepta la orice din partea lor.
Compasiunea este o formă de slăbiciune, a fii în slujba bineului este considerată o naivitate iar a lupta pentru dreptate e cel mai pueril comportament posibil.
Dacă mai exista vreun dubiu, acum ni se confirmă tranşant: politica este o scorpie fără scrupule care nu ţine cont de nicio valoare umană. Nu are onoare, ruşine, frică, conştiinţă, nu îi pasă de nicio consecinţă fie de pe lumea aceasta, fie de pe cealaltă.
Cartea este plină de citate care ne confirmă acest lucru: Congresele de partid pot fi foarte distractive. Seamănă cu un cuib de cuci. Te relaxezi şi te uiţi la ceilalţi cum încearcă să-i dea pe alţii afară. (p.116)
Michael Dobbs nu insistă aşa mult pe detalii politice (asta mi-a plăcut la această carte) ci lasă impresia că putea cu uşurinţă să aleagă orice alt domeniu: sănătate, avocatură, imobiliare etc. Chiar un simplu loc de muncă, oricare. Al nostru chiar?
Povestea e aceeaşi: puterea, primul loc, scaunul suprem, se plăteşte! Scump! Şi nu cu bani ci cu aceleaşi valori umane: onoare, ruşine, frică, conştiinţă.
Cine este cel mai deştept, cel mai bine pregătit sau cel mai experimentat, nu are nicio relevanţă. Din contră! Lupta se duce între cei care încalcă cele mai multe reguli ale conduitei şi cei care le încalcă primii.
Politica şi Presa sunt ca şi Superman vs Batman. Fiecare îşi scoate pelerina la înaintare fie ca să zboare (sus, sus sau …de tot), fie ca să devină invizibil, putând astfel să îşi manifeste în continuare superputerile doar că victimele nu vor întelege ce le-a lovit.
Nu există nicio formă de răutate de care să nu se bucure un politician sau pe care un ziarist să n-o amplifice. Exagerarea isterică este specifică ambelor categorii (p.224)
O poveste palpitantă, un triller foarte frumos construit, antrenant, viu, aventuros, ca un teatru de păpuşi tragic/comic, aşa cu ne sugerează şi imaginea de pe copertă.
Nu vă veţi plictisi deloc. Din contră, vă veţi simţi ca şi cum vi se confirmă multe bănuieli interioare (“Aha! Ştiam eu!”)
Alte recenzii de la Michael Dobbs:
