Este o carte cu multă informație istorică, este o analiză atentă și obiectivă a tuturor curentelor și influențelor ce au dominat și au fost absorbite de acest oraș, de-a lungul timpului, de la întemeiere până după formarea statului Israel. Și în ciuda acestor aspecte se citește ca o ficțiune captivantă. Este o poveste, o poveste despre oameni care sfințesc locul și locuri care nu pot fi părăsite. Pentru iubitorii de ficțiune istorică este un must. Montefiore este printre cei mai buni istorici pe care i-am parcurs. Este foarte bine documentată și imparțială dacă ținem cont că autorul este evreu și în istoria Ierusalimului evreii au fost mereu prezenți. Este foarte elocventă mai ales dacă, cum a fost cazul meu, există anumite nebuloase în evenimentele care au avut loc de-a lungul timpului și care au influențat radical istoria orașului și nu numai.
Montefiore pleacă de la Nabucodonosor și parcurge toată istoria zbuciumată a acestui loc. Ne înfățișează epoci în care războiul părea că nu se mai sfârșește și epoci în care (stupoare) cele trei mari religii au reușit să conviețuiască în bună înțelegere. Nu dă dreptate niciuneia dintre părți și este evident că este de părere că fiecare a greșit și fiecare are dreptate în felul ei. Montefiore face o treabă grozavă, vine cu dovezi istorice și analizează în profunzime fiecare epocă și implicațiile pe care religia aflată în acel moment la putere le-a impus. Mergând pe urmele evreilor, creștinilor și musulmanilor, autorul construiește un mozaic animat și plin de culoare cu care încearcă să ne convingă de importanța pe care acest loc l-a avut în istorie și continuă să-l aibă. Ierusalimul este pentru mulți centrul lumii.
Ierusalim este istoria suferinței, a rezistenței, a încercărilor. Orașul a aparținut pe rând celor trei mari credințe avraamice. A trecut pe rând prin stăpânirea evreilor, musulmanilor și creștinilor și fiecare religie în parte a considerat că orașul îi aparține de drept. De la David, la războiul celor șase zile, Ierusalim a adus mai mult sânge, umilință și violență, decât toleranță, iubire și iertare. Tot ceea ce propovăduiesc aceste credințe este uitat în fața măreției orașului și a secolelor de istorie ce zac sub zidurile sale. Pentru Ierusalim, fiecare lacrimă, palmă și ocară merită. Nimic nu e prea mult, nimic nu e prea crud, Ierusalimul este orașul martirajului fără limită, a suferinței fără sfârșit.
Ierusalimul este un sanctuar, unul vânat neîncetat. Nu există bucățică de pământ în acest oraș care să nu fi generat o dispută între credincioși. Nu degeaba s-a spus despre acest strălucitor oraș că este o cupă de aur plină de scorpioni.
Istoria Ierusalimului se împletește și este indisolubil legată de istoria lumii. Timp de 2000 de ani a constituit centrul luptei dintre religiile avraamice. Timp de secole a cultivat pe rând fundamentalismul fiecărei dintre cele trei religii devenind adevărat câmp de luptă presărat cu cadavre, violență, cruzime și râuri de sânge.
Încleștarea civilizațiilor a generat adevărate teorii ale conspirației, a crescut mituri și a produs fascinație. Rupt între ateism și credință, între cruzime și cavalerism, orașul își continuă marșul triumfal către absurd și grotesc câteodată și alteori către extaz religios și puritate spirituală. Linia dintre ele a devenit din ce în ce mai subțire și mai greu de stabilit. O recomand cu drag pasionaților de istorie.
Ierusalimul este Oraşul Sfânt, dar a fost dintotdeauna şi un adăpost al superstiţiilor, şarlatanismului şi bigotismului; trofeul râvnit de imperii, deşi lipsit de valoare strategică; teritoriul cosmopolit a numeroase secte, fiecare fiind convinsă că oraşul îi aparţine doar ei; oraşul cu o mulţime de nume – dar fiecare tradiţie este atât de sectară, încât le exclude pe celelalte. Este un oraş de un aşa rafinament, încât în literatura ebraică sacră se vorbeşte despre el la genul feminin – o femeie senzuală, plină de viaţă, întotdeauna frumoasă, dar uneori desfrânată, alteori o prinţesă rănită şi părăsită de iubiţii ei. Ierusalimul este casa unui Dumnezeu unic, capitala a două popoare, templul a trei religii şi singurul oraş care există în două locuri – în cer şi pe pământ: graţia sa terestră extraordinară nu este nimic în comparaţie cu gloria sa celestă.
