Nu aș fi știut de această carte dacă nu aș fi dat întâmplător pe un site, peste un citat care mi-a trezit curiozitatea pentru ea. Am simțit că înainte și după acel fragment e o poveste ce merită descoperită. Și intuiția nu m-a înșelat. Încă de la primele pagini , protagoniștii Henry Page și Grace Town se dezvăluie cu abundență de detalii fizice și personale. Încet încet, autoarea Krystal Sutherland, le marchează destinele în mod iremediabil și profund. Henry, un tânăr timid și ușor introvertit, este implicat în redactarea ziarului școlii alături de enigmatica Grace.
Oamenii devin perfecți când nu-ți rămâne decât amintirea lor.
Înfățișarea ei ciudată ascunde o penitență asumată față de un trecut tragic, fapt ce îl intrigă pe Henry să descopere povestea din spatele infățișării ei. El nu bănuia că va ajunge să o iubească pe aceasta, prin prisma experiențelor prezente și trecute avute de ea. E acea iubire adolescentină care beneficiază de aportul nealterat al simțurilor. Acea iubire din praf de stele, cu intențiile cele mai sublime și cu durata cel puțin egală cu a infinitului.
Pentru că nu știam că te poți îndrăgosti de oameni așa cum te îndrăgostești de muzică. La început, melodia nu-ți spune nimic, e un ritm necunoscut, dar se transformă în curând într-o simfonie gravată pe piele; un imn ce-ți străbate păienjenișul venelor; o armonie cusută pe căptușeala sufletului.
E o poveste răvășitoare despre cum iubirea te face să simți viața la intensitatea exploziilor solare.
Grace Town a fost o explozie chimică în interiorul inimii mele. A fost o stea ajunsă la stadiul de supernova, care a explodat. Preț de câteva clipe, a împrăștiat lumină, căldură și durere, mai luminoasă ca o galaxie, iar în urma ei a lăsat doar întuneric. Însă moartea stelelor e fundamentul vieții. Cu toții suntem compuși din praf de stele.
Nu e nevoie ca dragostea să dureze o viață întreagă să poți spune că e adevărată. Nu poți judeca calitatea unei iubiri după durata ei.
Pentru că pare o mare bătaie de cap să-ți placă de cineva. Ți se înfierbântă creierii, rotițele din interior se frământă, până când tot uleiul gândurilor se arde. Focul se extinde până-n piept, unde îți pârjolește plămânii și-ți transformă inima într-un tăciune aprins. Și, când ți se pare că flăcările ți-au mistuit totul, mai puțin scheletul, scânteia sare de pe oase și îți incendiază toată viața, nu numai carnea.
Alte recenzii de la Krystal Sutherland:
Interesant! Nu am auzit de carte. Multumesc 🙂
Pentru putin!! Spor la lectura!:)