Insemnarile unui nebun. Nasul. Mantaua de N.V. Gogol
Dacă tocmai am terminat de citit Dostoievski, am zis să mai rămân un pic pe aceste meleaguri și să mă „împrietenesc” cu un alt autor de origine rusă, și anume, Nikolai Vasilievici Gogol.
Autor de proză şi dramaturgie, N.V. Gogol a fost unul dintre cei mai distinşi scriitori ai Rusiei, fiind considerat părintele literaturii ruse moderne. Prin modul satiric de abordare, acesta şi-a pus amprenta într-un mod remarcabil asupra creaţiilor sale literare.
„Însemnările unui nebun. Nasul. Mantaua” însumează șase nuvele ale autorului, trei dintre ele dând și numele volumului, în viziunea editurii, probabil, cele mai importante.
„Nevski Prospect”, „Portretul” și „Caleașca” sunt celelalte trei nuvele care alcătuiesc volumul. Personal, aș fi denumit acest volum, pur și simplu „Nuvele”, evitând în acest fel situația de a face o selecție de titluri. Spun asta deoarece, după lecturarea lor, în ciuda eforturilor mele, nu am putut face un clasament. Toate aceste nuvele parcă au fost scrise cu intenția de a face cititorul să le recitească iar și iar.
Trebuie să recunosc că am fost puțin sceptică în ceea ce privește această lectură. Răsfoind paginile, obicei pe care îl am de fiecare dată când încep o carte, am văzut că dialogul lipsește aproape cu desăvârșire. Mi-am zis că este cu siguranță genul acela searbăd de lectură, pe care o termini de citit doar pentru că ai început-o. Dar nu a fost deloc așa!
M-a surprins atenția pe care o acordă Gogol cititorilor, utilizând în acest sens formule precum Dar n-ar strica să-i informăm pe cititorii noștri cine era… . Autorul dorește să familiarizeze cititorii cu personajele, oferind detalii despre viața și statutul lor, despre felul în care sunt percepuți de societate, ajungând în acest fel să îți creeze sentimentul că acele personaje, le cunoști personal.
Nu sunt pasionată de domeniul fantasticului, însă Gogol a reușit să împletească, într-un mod plăcut mie, realismul cu fantasticul, umorul și drama.
Astfel, în nuvela Nasul întâlnim prezente toate aceste elemente. Autorul rus ne expune o situație oarecum bizară, mai exact a unui personaj căruia nasul îi dispare peste noapte, dosindu-se în pâinea unui frizer. Acesta din urma, neștiind ce să facă cu el, îl aruncă în râul Neva. Disperat, posesorul fugarului nas, recurge la tot felul de gesturi pentru a-și vedea din nou chipul reîntregit.
Personajul trăiește o adevărată dramă, întâmplarea având consecințe nefaste asupra vieții sale, având în vedere funcția pe care o deținea (foarte importantă în viziunea sa), iar totodată, această situație îngreunându-i șansele de a se căsători.
Cu toate că acest eveniment este cât se poate de demoralizant pentru personaj, maniera lui Gogol de a relata aceasta întâmplare, m-a amuzat.
Prin umorul presărat, Gogol își atinge un scop, acela de a-și manifesta atitudinea de indignare față de societatea în care trăiește, unde, tot ce se petrece este nejust, nedreptatea fiind cauzată de relațiile sociale și dorința de putere.
Din păcate, nimic nu s-a schimbat de atunci. Încă mai trăim într-o lume în care accentul este pus pe valorile materialele, banul fiind direct responsabil de dezumanizarea societății.
Din acest motiv, consider eu, Gogol încă mai trăiește, făcându-se auzit prin operele sale. În ciuda trecerii timpului, temele autorului rus sunt încă actuale, fapt dovedit şi de punerea lor în scenă în întreaga lume, chiar şi în zilele noastre.
Alte recenzii de la N.V. Gogol:
Felicitari!
Umbland pe diverse situri de carti, se vede clar ca acest urias al literaturii nu se afla printre preferintele cititorilor. Vorba aceea, ei nu stiu ce pierd!
Mulțumesc! Va dau dreptate…în zilele noastre, mulți dintre cititori preferă să citească, din păcate, doar acele producții cu scop comercial.