Recenzie „Într-o pădure întunecată” de Ruth Ware

de | feb. 1, 2018 | Beletristică, Psihologie, Recenzii cărți, Suspans

Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o fostă colegă și prietenă cu care a încheiat orice legătură acum zece ani, o invită la petrecerea burlăcițelor, ea acceptă fără prea mult entuziasm. Împinsă mai mult de întrebările „De ce eu?” sau „De ce acum?„, scriitoarea ajunge să-și petreacă weekend-ul într-o casă izolată din pădure alături de alte patru persoane care o cunosc pe viitoarea mireasă.

Patruzeci și opt de ore mai târziu, Nora se trezește într-un pat de spital grav rănită, dar în viață, fiind convinsă că cineva a murit. Cu cât încearcă să-și amintească mai multe despre weekend, cu atât devine mai nesigură de propriile fapte. Goana după răspunsuri o copleșește și o aruncă în trecutul pe care l-a tot dat uitării, însă o singură întrebare îi persistă în minte. Nu este „Ce s-a întâmplat?„, ci”Ce-am făcut?„.

Fiind romanul de debut al lui Ruth Ware, mă așteptăm să nu fie ceva wow, însă m-a surprins faptul că am rămas chiar puțin dezamăgită. Protagonista a reușit inițial să mă câștige. Rezonam cu ea și eram curioasă să descopăr cât mai multe, deci începutul a fost mai mult decât promițător.

Cu toate astea, faptul că Nora nu a reușit să treacă peste prima iubire din liceu, sună ca o poveste puțin forțată. Uneori chiar pare că autoarea a creat-o pe scriitoare astfel încât să fim nesiguri în legătură cu ea, dacă să o îndrăgim sau nu.

Într-o pădure întunecată chiar a avut un început bun. Nu puteai ghici următorul pas, te făcea să citești constant, să dai pagină după pagină. Cu toate astea, pare că brusc își pierde din mister. Finalul devine din ce în ce mai previzibil, mai ales pentru cei care obișnuiesc să citească romane polițiste.

Personajele sunt separat niște enigme, iar împreună formează un tablou care pare să depășească puțin sfera realului. Pe tot parcursul cărții aflăm cât mai multe despre trecutul Norei, relația sa cu viitoarea mireasă și de ce sunt prezenți restul „invitaților”.

Dacă stau să mă gândesc puțin, plot-ul chiar este bine gândit. Are unele pasaje care răstoarnă întreaga situație și te face să îți pui mari întrebări. Finalul nu este un cliffhanger, pare că totul se așează pe făgașul normal.

Recomand acest volum adolescenților care vor să intre mai mult în zona… thriller. Nu, nu este o carte de excepție, dar tot îți pune mintea la treabă. Nu te face să dormi cu lumina aprinsă, sau să privești de câteva ori în urma ta în timp ce mergi pe stradă, dar nici indiferent nu te lasă. Eu aș încadra romanul complet la categoria psihologice.

Îți provoacă unii fiori, poate din cauza acelei povești de dragoste, sau din cauza acțiunilor personajelor. Am decis că o să fiu în continuare cu ochii pe această autoare și poate îi dați și voi o șansă acestui roman 🙂

Titlu: ÎNTR-O PĂDURE ÎNTUNECATĂ
Autor: Ruth Ware
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2899

Alte recenzii de la Ruth Ware:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments