La răsărit de Eden nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este o carte clasică, citită și recitită de milioane de oameni în toate limbile pământului. John Steinbeck a scris o capodoperă. O poveste fascinantă despre frumusețea și urâțenia sufletului uman. O poveste despre răul cultivat și răul eradicat, despre dragoste și ură.
O reinterpretare a mitului lui Cain și Abel, dar cu personaje moderne și contemporane ce-și duc traiul în grădina Văii Salinas. Două generații de frați, caractere diametral opuse și decizii ce le vor schimba radical existența. Adam și Charles, prima generație și Aron și Caleb, cea de-a doua generație. Adam și Charles sunt frați vitregi de tată, născuți din mame diferite, în timp ce următoarea generație împarte aceeași mamă, dar tatăl biologic rămâne un mister. Sunt gemeni, dar dizigoti. Proveniența lor rămâne marele semn de întrebare al cărții având în vedere duplicitatea mamei și relațiile pe care aceasta le-a avut în perioada când a rămas însărcinată. Sunt crescuți de Adam și de servitorul acestuia, chinezul erudit Lee, după ce mama îi părăsește la câteva zile de la naștere.
Oamenii sunt mai veninoşi decât şerpii.
Adam și Caleb au fost preferații mei, unul pentru bunătate și toleranță și celălalt pentru impetuozitate, îndrăzneală și curaj. Analiza psihologică a gândurilor și frământărilor celor două personaje este remarcabilă. Experiențele lui Caleb, în special, sunt foarte bine redate ca și schimbările prin care trece în urma acestora.
Conflictele dintre frați sunt ceea ce declanșează intriga. Sunt, pe rând, așa cum se întâmplă între frați de obicei, cei mai apropiați prieteni și cei mai teribili dușmani, atât prima generație, cât și cea de-a doua. Dorințele și aspirațiile îi împing la trădări și minciuni care, adunându-se, le deteriorează relațiile și îi obligă să ia decizii ce îi vor îndepărta și mai tare. De la invidie și gelozie, la frustrare și ură nu e mult. Și frații experimentează pe rând tot felul de trăiri și emoții. Interesul autorului se concentrează pe personajul lui Caleb și probabil acesta este și motivul pentru care am empatizat mai mult cu el. Este mult mai colorat, ambivalent, schimbător, afișează determinare și încredere, dar în interior fricile și neliniștea sapă adânc. Tot timpul se simte aflat în competiție cu propriul frate, îl admiră, îl invidiază, dar prezența acestuia în viața lui îi este la fel de necesară ca aerul. Îl minte, îl pizmuiește, îi face rău, dar pare doar un mod de a-i atrage atenția, de a nu fi uitat, părăsit, neluat în seamă. Caleb este uman, are calități și defecte, dar are un suflet bun. Este despre a învăța cum să iubești și a uita cum să urăști. Este despre vechea confruntare dintre cei puternici și cei slabi și inevitabilul deznodământ al acesteia. Viața e plină de incertitudini și de mistere, dar ceea ce o ține în echilibru este dragostea. Dragostea unui tată, a unui servitor bătrân, a unui frate, a unei fete curioase. Iar Caleb, acest frate întotdeauna mai puțin bun, mai puțin ascultător, mai puțin frumos, mai puțin sociabil, are nevoie doar de puțină dragoste pentru a-și găsi drumul.
Absența mamei, mai târziu amărăciunea abandonului și nesfârșita așteptare a reîntoarcerii acesteia, urmate imediat de rușinea, furia, absurdul situației în care o regăsește sunt factori determinanți în maturizarea lui Caleb. Frica de a nu rămâne singur, de a nu fi iubit, nevoia de a avea un umăr lângă el îl motivează să treacă la fapte și îi determină alegerile. Pe unele le va regreta toată viața.
Cea mai bună minciună e adevărul.
Anterior maturizării lui Caleb, pentru o vreme, Adam n-a putut vedea dincolo de propria suferință. Privirea i-a fost îndreptată spre interior uitând toate visurile și planurile pe care le făcuse, hipnotizat de propria inima frântă. Până când palma grea a lui Samuel i-a redat ochii și l-a readus cu picioarele pe pământ. Pentru că destinul nu e doar o poveste, în spatele lui ne ascundem noi, oamenii, și alegerile teribile pe care le facem.
Alte recenzii de la John Steinbeck:
