Laptele negru al mamei, romanul de debut al lui Cosmin Leucuţa, este unul din cele două câştigătoare ale concursului organizat de editura Adenium. Publicat în 2013, a captat atenţia publicului prin diversitatea de teme pe care a abordat-o: critică a societăţii, dramă, agresivitate şi sexualitate.
Ca variantă de titlu, autorul mai propune denumirea de O formă a lucrurilor ce vor veni, după ce au mai fost odată, dar noi eram prea proşti să le observăm, lucru ce acţionează ca un semn prevestitor pentru condiţia omului ce îşi regretă greşelile şi imploră pentru o şansă. Umorul întunecat, asemenea oximoronului Laptelui negru al mamei, debordează cu un aşa-numit „caveat lector” în care avertismentele curg lanţ, părând să descentreze aşteptările, dar având întocmai efectul invers.
Cele trei părţi ale roamnului sunt realizate din perspective diferite, atingând mai mult decât problemele existenţiale ale omenirii, incluzând subiecte tabu şi citate celebre în jurul cărora se înrămează povestirea. Pe această cale, acesta devine un bildungsroman: stil narativ eclectic ce fluctuează.
Laptele negru al mamei este, astăzi, primul roman din trilogia <<Trei culori: Negru>>, fiind urmat de Sămânţa neagră a tatălui şi Sângele negru al copilului. Cert este faptul că, dacă şi următoarele scrieri vor conţine aceeaşi supradoză de intrigă, seria va avea succes.
Pe alocuri, şi ceea ce este un punct forte al cărţii, acţiunea încetineşte şi naratorul se subiectivizează, punând un mai mare accent pe latura emoţională a personajului ce devine, pe parcurs, reflexiv- o copie întocmai a autorului.
„Ăsta e laptele tău. Îl scuip afară, fiindcă îmi face rău.”
Romanul Laptele negru al mamei lasă, după ce este înţeles şi citit mai anormal, o impresie ce instigă la reconciliere asupra iubirii clasice şi fatidice, la credinţa în fatum şi la imprevizilibilitatea diabolică a minţii umane. Cine ştie? Poate tocmai suntem martorii unui nou curent literar: neconvenţionalism.
