Recenzie „Legendele șefului de gară„ de Adrian Petru Stepan

de | iul. 28, 2017 | Fantezie, Jurnale, Literatura Română, Memorii, Recenzii cărți

Amintirile sunt cele mai mari comori ale unei persoane, atunci când „pășești” în sufletul unui om, vei face automat cunoștință cu amintirile unui trecut, al unei iubirii, al unei despărțiri, dar și al fericirii.

Vei cauta neîntrerupt glasul inimii care te va conduce la cele mai frumoase clipe ale copilăriei, atunci când ai fost un copil agitat, naiv, nervos,  cu capul-n nori și cu gândurile destrămate. Când ai fost copilul năzdrăvan căruia lumea i se părea un joc desprins din cărți.
Erai ca un boboc de floare  care a crescut cu timpul și a devenit un frumos trandafir, însă care la cea mai mică rafală de vânt, „dânsa” în ploaia acestuia.

„În lumea asta nu e nimic alb sau negru. Nici măcar gri, fiindcă nimeni nu poate trăi într-un orizont cenușiu…”

Adrian Petru Stepan, autorul cărții Legendele șefului de gară, ne relatează povestea unui șef de gară dintr-un oraș din provincie care în copilărie îi plăcea să se aventureze în cele mai mari pericole.

Iar atunci când pleacă în căutarea unui comori alături de prietenii săi, acesta găsește din simplă coincidență un vas plin de monede. Dar nu păstrează decât 3, iar celelalte le predă autorităților.

„Toți avem secrete. Cred că ele pot vorbi cel mai bine despre cine suntem. Ceea ce ascundem este doar al nostru, este, de fapt, ceea ce gramaticienii denumesc pronumele personal la persoana întâi singular, acel eu pe care nu îl poate vedea nimeni așa cum este cu adevărat, despuiat de toate zorzoanele, măștile, metaforele și dorințele auto-amăgitoare.”

Titlul trece, amintirile rămân, noi creștem. Devenim adulți fără să conștientizăm că timpul a devenit și va rămâne singurul profesor tânăr ce ne oferă lecții prețioase pe care nu le sesizăm aproape niciodată.

Iar când dragoste apare în peisaj, anotimpul se schimbă.  Frumoasă și senzuala Ella, o femeie căsătorită căruia îi place pericolul și se aventurează alături de șeful de gară la o aventură palpitantă, aceasta păstrează un secret care va fi deslușit ușor de amantul ei.

„Telefonul tremurase încet la primirea celor trei propoziții. Ella zâmbea dintr-o fotografie nouă din care te frapează ochii verzi.”

Recomand această carte pentru un weekend perfect. Vă oferă informații despre trenuri, dar și o poveste cu aventuri.

„Trenul meu pleacă vineri la prânz. Și se întoarce doar duminica. Gara ta e tot acolo?”

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Editura Univers

Titlu: LEGENDELE ȘEFULUI DE GARĂ
Autor: Adrian Petru Stepan
An apariție : 2017
Editura: STREAMLAND
Nr. Pagini: 125
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2568

Alte recenzii de la Adrian Petru Stepan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Denisa Alina a fost redactor Booknation.ro și a scris 35 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Denisa Alina aici. Denisa Alina are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Buna, mă numesc Denisa Alina sunt o fire încăpățânată, nu suport să mi se spună ce să fac😊, sociabilă și nebunatică. Îmi plac la nebunie motocicletele, tatuajele, adrenalina, viteza și muzica. Genul meu preferat de cărți sunt cele de DRAGOSTE, ce m-au facut să intru în această lume a creației unde muritorii de rând pot visa. Cărțile mele preferate sunt Martora de Nora Roberts, Zece respirații scurte de K. A. TUCKER și Te aștept de Jennifer L. Armentrout❤
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
George Alexandru

Super tare recenzia! ^-^