Recenzie ”Lumina iubirii” de Jay Asher

de | aug. 3, 2022 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Lumina iubirii de Jay Asher este o poveste romantică, perfectă de citit în preajma sărbătorilor de iarnă sau pe o vreme caniculară, când nu vrei altceva decât să te răcorești. E precum o vacanță și o evadare din cotidian, o bucurie, dar una destul de scurtă. O poveste frumoasă, dar în care am simțit că emoționalul nu a fost explorat suficient. Tema romanului este o îmbinare perfectă între iubirea romantică, iubirea pentru familie și cea pentru prieteni. Pe de altă parte, tot temă a cărții aș spune că este sacrificiul pe care suntem dispuși să-l facem pentru noi și pentru ceilalți – și rolul acestui în viața fiecăruia, adolescent sau adult.

Personajele dau dovadă de maturitate – adolescenții, în timp ce adulții se lasă prinși în capcana fricii, din dorința de a proteja de suferință. Atitudinea aceasta nu este de condamnat, dar nici de lăudat. Ca părinte ești precaut, ai dreptul să-și dorești binele copilului, dar nu poți să-ți închizi copilul într-un glob de cristal. Va veni vremea când tu, părintele lui nu vei mai fi alături sau în spatele lui – nici măcar să-l avertizezi de pericol. Puțină precauție e bună, nu e indicat să stai mereu în drumul evoluției copilului.

Sierra locuiește în Oregon alături de familie, dar în fiecare an, timp de câteva săptămâni, pleacă împreună în California. La doar 15 ani, Sierra ar punea spune că trăiește două vieți diferite, dar la fel de interesante și intense. De atâția ani deja își ajută familia în afacerea cu vânzarea brazilor, încât nu simte niciun fel de greutate – deși plecarea anuală înseamnă despărțirea de școală și prietenele ei adevărate. Îi este destul de greu fetei să fie departe de viața din Oregon, dar și în California o așteaptă povestea pe care o scrie alături de Heather – pe aceasta o vede doar o dată pe an, ocazie cu care cele două fete petrec foarte mult timp una cu cealaltă.

Viața din Oregon: Rachel si Elizabeth foarte prezente în viața Sierrei și îi simt foarte tare lipsa în momentul în care nu este în oraș. Sunt prietene bune, dar eu una le-am simțit și nedrepte, ușor neînțelegătoare. Se simt foarte repede abandonate, îi critică atitudinea atunci când nu sunt împreună și sunt geloase. Nu știu dacă critica și gelozia pot fi caracteristici ale adevăratei prietenii.

Viața în California: Pe lângă Heather, Sierra îl întâlnește și Caleb – un băiat despre care nu știe multe, dar se simte bine, se simte înțeleasă și bucuroasă. E foarte conștientă că e posibil să nu mai revină anul următor – cauza fiind afacerea, așa că știe că nu trebuie să se atașeze de acest băiat. Crezi că inimii îi poți porunci? Bine ar fi să se poată și să nu mai existe suferință.

Despre Caleb, începe să descopere și lucruri mai puțin bune, lucruri care-i întunecă acestuia trecutul, dar avem dreptul să judecăm un om? Sierra are parte de prima dezamăgire – și totul se amplifică și din cauza reacției părinților care intervin cu avertismente.

Ce va face Sierra și care va fi alegerea ei în privința băiatului? Refuzul părinților, răutatea persoanelor din jur și prietenele din Oregon o întristează și mai tare pe simpatica adolescentă.

Lumina iubirii scoate în evidență și o atitudine demnă de laudă: se spune că dar din dar se face rai, iar Caleb și Sierra se aliază în bucuria de a dărui, fără nicio așteptare – scopul nu este recunoștința celor care primesc de la cei doi, ci este esențial și eliberator pentru Caleb.

Deși mi-a plăcut romanul, recunosc faptul că mi-aș fi dorit ca povestea să nu se termine atât de brusc și pentru că tema romanului permitea, cred că și mai multa emoție nu era în plus, dimpotrivă. S-ar putea să fi citit cartea aceasta, așa că recomand doar să te gândești la mesajul puternic pe care îl transmite povestea adolescentină.

Titlu: LUMINA IUBIRII
Autor: Jay Asher
An apariție : 2016
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 15459

Alte recenzii de la Jay Asher:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 11 ani, 5 luni, 8 zile și a scris până acum 63 articole. Se află pe poziția 11 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments