„Mănăstirea din Parma” este prima carte de Stendhal pe care o citesc. Mai am însă de gând să citesc și „Roșu și negru”, poate cea mai cunoscută operă a scriitorului francez.
Cartea o aveam în bibliotecă de ceva vreme, dar abia de curând am ajuns la ea, dorind să citesc un clasic. Deși nu m-a impresionat la maxim, per total este o lucrare atent construită, în care autorul a făcut tot posibilul să evidențieze sentimentele și stările sufletești ale personajelor sale. Nu știu să zic despre alte cărți ale lui, dar cel puțin în romanul „Mănăstirea din Parma” personajele sunt foarte bine conturate, într-atât încât ți se par desprinse din viața reală.
Probabil autorul chiar s-a inspirat din realitatea vremurilor în care a trăit nu doar pentru a reda fundalul poveștii, dar și pentru a-și construi figurile marcante ale acestei lucrări de ficțiune.
„Mănăstirea din Parma” de Stendhal este un fel de bildungsroman al unui tânăr italian care testează pe pielea lui mai multe situații, pentru a ajunge la cel mai potrivit mod de a trăi
În carte este vorba despre un tânăr și frumos aristocrat italian pe nume Fabrizio del Dongo care, deși naiv, este foarte hotărât și curajos. Mi s-a părut un pic ciudat că scriitorul Stendhal, francez de origine, a ales să scrie un roman despre italieni și Italia. Da, într-adevăr în volum se vorbește și despre Franța și Napoleon, de altfel un personaj absent fizic, dar important pentru determinatul Fabrizio.
Nobilul italian del Dongo vrea să facă act de curaj și să își susțină cauza, să se alăture francezilor pentru a lupta alături de Napoleon, idolul său
Pentru asta fuge de acasă pe furiș, sfidându-și tatăl și fratele, dar ajutat fiind de mama sa și de o mătușă tânără, care va avea și ea un rol principal în carte. Fabrizio ajunge până la Waterloo, trecând prin tot felul de aventuri, și din cauza lipsei sale de pregătire, a minciunilor, a actelor false și a accentului său, intră în încurcături mari.
Și totuși entuziasmul său este fără margini și îndreptat spre război și glorie. După o luptă cam caraghioasă, în care reușește să-și facă și prieteni și dușmani, și în care intră până și în situații amuzante, junele primește ajutor și sfaturi de acasă, din patria mamă. Astfel se întoarce la Milano. Însă nici aici viața lui nu este lipsită de peripeții. Intră în relații amoroase păguboase, ucide și este vânat. Se îndrăgostește și este iubit cu foc de mai multe doamne și domnișoare. Și ca într-un roman romantic, se sacrifică pentru iubire și este în stare să facă orice pentru dragoste.
În plus, din cauza relațiilor de familie și din societate, Fabrizio intră la mijloc în tot felul de dispute politice și sociale, care îl pot costa chiar scumpa sa viață. În cele din urmă ajunge în Parma, și vei vedea de ce această carte poartă acest titlu.
„Mănăstirea din Parma” de Stendhal este un roman complex, psihologic, având pe alocuri și mici hibe pentru mine(descrierile lungi care mereu m-au plictisit). Redă o poveste extravagantă și îndrăzneață, care nu se sfârșește prea bine, dar care adună la un loc intrigi picante de la curte, romantism și o explozie de tinerețe și curaj.
