Stendhal, fin observator al trăsăturilor caracterului uman, scoate în evidență tarele sociale din secolul al XIX-lea, printr-un roman psihologic – Roșu și negru, care a fost bine primit de generații întregi de cititori.
Pe parcursul a peste 400 de pagini, urmărim evoluția lui Julien Sorel – fiul unui cherestegiu, care aspiră să facă parte din lumea bună și aproape reușește să își ducă la îndeplinire planul. Memoria extraordinară și aspectul fizic sunt principalele lui atuuri, care îl propulsează în cercurile oamenilor influenți ai vremii. Pentru că a învățat limba latină, preotul Chelan care îl îndrăgise, l-a ajutat să urmeze teologia la seminarul din Besancon. În ciuda acestei pregătiri, Julien Sorel nu s-a dat în lături să schimbe veșmintele bisericești cu haina militară, atunci când împrejurările au cerut-o.
Pe tot parcursul cărții, Stendhal ironizează atmosfera din înalta societate la începutul secolului al XIX-lea, unde totul arăta bine. Ipocrizia, corupția, falsitatea erau în mare vogă în acea perioadă istorică. Se punea accentul mai mult pe detalii, mai puțin pe gândire, pentru că se considera că „Gândirea e încă a celor ce conspiră”. Așa cum afirma unul dintre personaje la un moment dat, “societatea voastră îmbătrânită pune conveniețele mai presus decât orice”.
O temă centrală a romanului o constituie dragostea – sub diferite forme (dragostea dintre amanți, dragostea față de părinți, dragostea față de copii, dragostea față de profesor … ).
Într-o societate care avea mai multe vorbe elegante decât idei, nobilii mai ageri la minte se distrau pe seama oamenilor care se străduiau să urce pe scara ierarhică prin trădări și minciuni împachetate în cuvinte frumoase.
„Așa e viața, ca o partidă de șah”, afirma la un bal contele Altamira. Contele căzuse în dizgrația regelui pentru că refuzase să se păteze de sânge, prin tăierea a trei capete și împărțirea unei sume importante de bani, fapte care ar fi asigurat victoria în luptă. După câțiva ani petrecuți în înalta societate, integritatea morală a lui Julien Sorel suferise mari transformări și el a ajuns să afirme că „Cine vrea scopul, vrea și mijloacele, dacă în loc să fiu un biet atom, aș avea vreo putere, aș pune să fie spânzurați trei oameni ca să salvez viața la alți patru”.
Ambiția și orgoliul, trăsături necesare pentru atingerea succesului în viață, se dovedesc nocive în viața de familie, mai ales atunci când depășesc anumite limite. În ciuda succesului pe care părea să i-l asigure mintea strălucită, aceste trăsături au contribuit la decăderea tânărului Sorel.
Pe scurt, tema acestui roman s-ar rezuma în câteva cuvinte “dragostea te ridică și tot ea te coboară” – însă nu dezvălui mai multe, ca să aveți ocazia să vă lăsați purtați de evenimente, în ordinea în care autorul a ales să le prezinte. Deși au trecut aprope două secole de la lansarea acestui roman, multe dintre temele abordate sunt de actualitate.
Alte recenzii de la Stendhal:
