Recenzie “Mara Dyer. Răzbunarea” de Michelle Hodkin

Autor: Michelle Hodkin
An apariție : 2017
Editura: Editura Trei
Nr. Pagini: 448
Acordă o notă cărții:
 

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE PE:

Voi spune acest lucru de câte ori voi avea ocazia: dacă nu aţi citit seria “Mara Dyer” de Michelle Hodkin până acum, trebuie să va schimbaţi serios priorităţile şi să o începeţi. Pentru mine este cea mai bună serie descoperită în acest an şi sincer nu cred că altă poveste o va devansa.

“Mara Dyer. Răzbunarea” este ultima parte din trilogia ce poarte numele eroinei şi aici cititorii vor obţine toate răspunsurile pe care le şi le doreau. Pentru cei ce nu sunt foarte familiarizaţi cu intriga şi personajele, în câteva cuvinte acţiunea se poate rezuma aşa: Mara Dyer este o adolescentă ce a suferit o traumă teribilă. Iubitul şi cea mai bună prietenă au murit într-un cumplit accident şi ea este singura supravieţuitoare, acest lucru lăsând-o cu teribile sechele. De la acel eveniment Mara are halucinaţii puternice, îşi vede prietenii morţi la tot pasul şi lucrurile încep să se complice din ce în ce mai mult. În curând aceasta va avea abilitatea de a omorâ persoane în modul în care şi-l imaginează, lucru care o îngrozeşte şi o face să se îndoiască de sănătatea ei mentală. În scenă îşi face apariţia Noah Shaw, un tânăr irezistibil, cu o personalitate fermecătoare, ce are foarte multe în comun cu eroina noastră. Împreună devin un cuplu foarte frumos, care a cucerit inimile cititorilor şi care sunt aparent legaţi de multe întâmplări.

În volumul 3, Mara este dezlănţuită şi puten vedea partea întunecată a puterii sale, care combinată cu setea de răzbunare, durerea şi pierdea este letală în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta devine din ce în ce mai conştientă de ceea ce poate să facă, de latura sa negativă şi într-un fel, o îmbrăţişează ca o parte a naturii sale. Noah încearcă să îi arate că deşi a fost înzestrată cu aceste puteri, îşi poate crea un drum în viaţă în alt sens, alături de el. Ne sunt prezentaţi întotdeaua în antiteză, bun Vs. rău, lumină Vs. întuneric şi pun cititorul de multe ori pe gânduri în legătură cu predestinarea lor.

Mara Dyer vrea să creadă că există ceva dincolo de minciunile care i s-au spus. Există. Nu se întreabă unde ar putea duce încercarea ei de a află adevărul. Ar trebui să se întrebe. Nu şi-a imaginat niciodată cât de departe poate merge că să se răzbune. Acum o va face. Trădare, vină, secrete adânc îngropate şi puterea destinului – toate alcătuiesc acest deznodământ surprinzător al seriei Mara Dyer. Vremea răzbunării a sosit.

 

Din punctul meu de vedere aceasta a fost cea mai bună carte din trilogie, deoarece ca orice ultim volum, ne dezvăluie informaţii şi ne lipește foarte multe goluri pe care le-am acumulat pe parcursul lecturii. În afară de completarea spaţiilor lipsă, am văzut şi o evoluţie a personajelor, acestea fiind acum mult mai mature şi mai complete. Intriga este foarte complexă şi complicată, de unde toate laudele lui Michelle pentru documentare şi modul în care a aşternut pe hârtie povestea celor doi. Recomand cu căldură mai ales ultimele capitole, ce pentru mine au fost cu adevărat speciale.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)