Îmi plac foarte mult poveștile spuse după mitologie și cea nordică este specială, cu personaje atipice și frumoase. Nu am citit altă carte de la Neil Gaiman, deși am câteva pe listă. Cred că după această carte, o să adaug multe pe wishlist.
Miturile și zeii din panteonul nordic prind viață datorită prozei inventive a lui Gaiman: Odin, mai-marele zeilor, înțelept și cutezător, Thor, fiul lui Odin, cel incredibil de puternic, dar nu cel mai înțelept dintre zei, și Loki, un farsor și un manipulator neîntrecut, frate de cruce cu Odin. Urmărind îndeaproape isprăvile zeilor, piticilor și uriașilor, Gaiman modelează aceste povești străvechi sub forma unor episoade de roman care încep cu geneza celor nouă tărâmuri legendare și au ca punct culminant Ragnarokul, sfârșitul zeilor și renașterea unui nou timp și a unor noi oameni.
Neil Gaiman deschide cartea cu o prezentare a celor trei personaje principale ale mitologiei nordice, ce se remarcă, respectiv, prin înțelepciunea, puterea și viclenia lor: Odin, Thor și Loki. Începând cu crearea lumii dintr-un ținut pustiu de foc și gheață și încheindu-se cu Ragnarok, sfârșitul lumii, cartea deapănă în ordine cronologică câteva dintre cele mai relevante legende vikinge, folosindu-se de expresii moderne și de un limbaj simplu, ideal pentru a introduce unei audiențe mai largi elementele de bază ale mitologiei nordice.
Mitul meu preferat a fost fără îndoială „Ragnarok: Sfârșitul zeilor” deoarece concluzionează multe legende prezentate anterior în carte și ne oferă o viziune mai clară asupra mentalității popoarelor nordice din antichitate.
Bătălia pare aproape să plângă inutilitatea și tragedia războiului, cenușa eroilor renăscuți în armata lui Odin amestecându-se cu cea a morților lui Hel pe câmpul de luptă, ca și cum între cele două nu ar fi fost vreodată o diferență. În cele din urmă, acoperiți de glorie sau nu, toți vom sfârși la fel. Același lucru se întâmplă zeilor și uriașilor care se măcelăresc unii pe alții până nu mai rămâne niciunul în picioare. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Lupta se încheie cu o confruntare între un Loki distrugător și însetat de răzbunare și Heimdall, paznicul dârz al zeilor. Aflat în pragul morții, Loki încearcă să-l descumpănească pe Heimdall folosind un limbaj nihilistic: „S-a sfârșit (…) Am câștigat.” , „Nimic din toate acestea nu contează. Lumea arde.” Heimdall, însă, rezistă loviturilor verbale ale zeului viclean și împărtășește cu cititorul speranța unui nou început, cu un panteon mai bun, format din descendenții supraviețuitori ai zeilor, în care rasa umană va continua să existe datorită unui cuplu adăpostit în trunchiul arborelui indistructibil, Yggdrasil, și în care Balder, zeul cel bun și iubit al luminii, va învia și va conduce această lume renăscută.
Totuși, consider că stilul simplist și direct a lui Gaiman nu a făcut favoare cărții sale de această dată. Deși departe de a fi seacă, „Mitologia nordică” nu a reușit să creeze o impresie memorabilă asupra mea. Mai ales când am ajuns la legenda despre Ragnarok, am simțit că autorul ar fi putut să scrie mai bine în capitolele anterioare. Aș putea învinui structura cărții pentru acest rezultat; fiecare povestire este tratată ca un episod dintr-un serial TV, mai degarbă decât capitolul unei cărți. Astfel, majoritatea capitolelor de început par să fie un fel de episoade filler sau slice-of-life, pe când cele de sfârșit conțin toată acțiunea unui final de serial.
În concluzie, „Mitologia nordică” de Neil Gaiman este o introducere numai bună în lumea zeilor din Asgard pentru necunoscători, dar, personal, consider că îi lipsește rafinamentul necesar pentru a fi o carte cu adevărat bună.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Neil Gaiman:
