Nu mai țin minte cum am ajuns la cartea aceasta. Nu m-a impresionat deloc. Cred că trebuie să fi fost simpatică dacă autorul a scornit-o pe loc, sau în drum spre casă după ce a cumpărat lapte, și le-a spus-o dintr-un foc copiilor săi. Dar pentru o carte publicată.. mi s-a părut plictisitoare și dezlânată și, cu foarte mici excepții, lipsită de umor.
Personajul principal este un tată care rămâne singur acasă cu copiii. Deși mama le lasă în congelator mese pregătite pentru fiecare zi în care lipsește și pare că nimic neprevăzut nu poate apărea, reiese că s-a terminat laptele (acum nu vă supărați pe acest stereotip, autorul recuperează la capitolul „emancipare și încercare de a elimina stereotipurile” când dezvăluie că marele dinozaur de știință este femelă… apoi pierde iar teren când fiica autorului cere să apară în carte și niște ponei, apoi recuperează iar când conducătoarea piraților este o femeie, ce să mai, este palpitant).
Tatăl se duce să cumpere lapte și până se întoarce copiii lui se plictisesc teribil (nu vă imaginați cum se simt cititorii!…) așa că la întoarcere începe să le povestească aventurile lui de după achiziționarea sticlei de lapte, care explică întârzierea.
Dacă locuiești în București, te aștepți probabil la ceva de genul: la trecerea de pietoni nesemaforizată nicio mașină nu mi-a dat prioritate așa că a trebuit să aștept 6 minute în soare, și pentru că erau 43 de grade și plecasem doar după lapte și fără pălărie sau o sticlă de apă, restul drumului l-am parcurs cu pași mai mici și mai leșinați. La magazin câteva persoane s-au băgat în fața mea… etc.. Mie una mi-ar fi plăcut puțină asemenea culoare locală, însă nu, povestea nu continuă așa. Tatăl este răpit de extratereștri și ulterior salvat de un dinozaur (cum ziceam, femelă) și purtat prin diferite perioade și peisaje improbabile dar în același timp plictisitoare. Un loc important în carte îl ocupă, desigur, laptele, cum te-ai putea aștepta dacă ești familiarizat cu pistolul lui Cehov (desigur, în rest cartea este plină de detalii inutile).
Desenele sunt interesante și bine realizate, deși ilustratorul lucrează cu materialul autorului, și lucrurile desenate sunt în general urâte.
Traducerea este așa și așa: titlul, „Noroc cu laptele”, traducerea pentru „Fortunately the Milk”, se dovedește neinspirată în câteva contexte, de exemplu „Știam că aterizase pe capul lui Sploz. Noroc cu laptele! Căzuse pe o moviliță de cenușă vulcanică și nu pățise nimic”. Traducătorul încerca să spună din fericire laptele, nu noroc cu laptele, dar pare-se că a ales să reia traducerea titlului. Deci să sacrifice sensul în favoarea conformității.
Dacă există vreo morală, mie mi-a scăpat.
